fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Termen prelungit pentru plata taxelor și impozitelor

Citește Și

- Reclamă -

Guvernul a prelungit cu trei luni, respectiv până la 30 iunie 2016, termenul până la care contribuabilii pot plăti impozitul/taxa pe clădiri, pe teren și pe mijloacele de transport și pot beneficia astfel de bonificația stabilită de către consiliile locale pentru plata integrală a acestor obligații, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Măsura este inclusă într-o Ordonanța de Urgență aprobată în ședința de astăzi a Cabinetului Cioloş, prin care au fost aduse unele modificări Codului Fiscal.

- Reclamă -

Potrivit actului normativ, pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren, respectiv impozitului/taxei asupra mijloacelor de transport se prelungește de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016.

„În această ordonanță de urgență sunt prevăzute câteva modificări legate de normele Codului fiscal. (…) Sunt prevăzute câteva prorogări de termene, în așa fel încât modificările pe care le-am susținut săptămâna trecută și care au apărut în Monitorul Oficial abia luni să poată avea timp să fie implementate și susținute în plată. (…) Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului – taxe pe clădiri, impozit, taxe pe teren, respectiv impozit, taxe asupra mijloacelor de transport – se prorogă de la 31 martie până la 30 iunie 2016. Totodată, contribuabilii care achită integral suma până la 30 iunie 2016 în ceea ce privește impozitul sau taxele pe clădiri, impozitele – taxele pe teren, respectiv impozitul, taxele pe mijloacele de transport beneficiază de bonificația stabilită de Consiliul Local. Termenul era de 31 martie, s-a prelungit acest termen pentru ca toată lumea să poată plăti, să poată beneficia de clarificările pe care Ministerul de Finanțe le-a adus în ultimele săptămâni în privința noului Cod fiscal și a normelor de aplicare la acesta”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvenului, Dan Suciu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
„Considerăm că, prin asemenea facilităţi pe care le creăm, putem să nu mai avem presiune la nivelul agenţiilor Fiscului, se poate face o plată civilizată şi încurajăm conformarea voluntară la plată”, a mai spus Dan Suciu.

De asemenea, a fost prelungit cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, termenul până la care persoanele fizice și juridice care dețin mijloace de transport radiate din circulație până la 31 decembrie 2015, au obligația să depună o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităților locale.

O altă modificare vizează prelungirea cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, a termenului până la care persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinație mixtă sau nerezidențială pot depune declarația privind destinația
clădirii. Tot cu două luni, până la 31 mai 2016 se prelungește și termenul până la care persoanele juridice pot depune declarația privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinația și valoarea impozabilă a
acestora.

- Reclamă -

Ordonanța de Urgență va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut