fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Un bărbat a distrus cu toporul 11 aparate de ”păcănele”

Citește Și

- Reclamă -

Un bărbat a ajuns în arest după ce a distrus cu un topor 11 aparate de ”păcănele”, o ruletă și barul societății respective.

Incidentul s-a produs în municipiul Giurgiu, iar poliția a fost sesizată prin apel la 112 despre faptul că bărbatul de 36 de ani a distrus cu un topor cele 11 aparate de ”păcănele”, dar și o ruletă și barul din incintă.

„Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin 112, de către o femeie, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns în sala de jocuri de noroc şi ar fi distrus mai multe aparate de jocuri electronice.

- Reclamă -

În temeiul sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, iar, din primele cercetări, a reieşit faptul că, în seara zilei de 16 februarie, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Giurgiu, ar fi pătruns în incinta unei săli de jocuri de noroc, situată pe bulevardul Bucureşti, din municipiul Giurgiu şi ar fi distrus, cu un topor, 11 aparate electronice, o ruletă şi barul societăţii comerciale. La scurt timp, acesta s-ar fi deplasat la o altă sală de jocuri de noroc, unde ar fi distrus încă opt aparate electronice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

Potrivit Poliţiei, prin acţiunile sale, bărbatul a creat o stare de temere şi indignare atât clienţilor, cât şi lucrătorilor celor două societăţi comerciale, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică.

Din spusele martorilor, bărbatul ar fi procedat în acest fel după ce ar fi pierdut o sumă mare de bani la păcănele.

- Reclamă -

Bărbatul este cercetat pentru infracţiunile de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, el fiind iniţial reţinut, pentru 24 de ore, după care instanţa de judecată a dispus în cazul acestuia aplicarea măsurii de arestare preventivă pentru 30 de zile.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut