UPDATE ORA 12.08: Copilul era cunoscut cu afecțiuni medicale cronice (cardiace). A căzut în timp ce se juca în parc. În cauză nu există suspiciuni că ar fi fost victima unei agresiuni. Medicii legiști vor anunța cauza decesului după efectuarea necropsiei.
……………………….
Știrea inițială
Cadavrul unui copil în vârstă de 13 ani a fost descoperit, luni seară, într-un parc din Sectorul 2 al Capitalei. Nu se cunoaște la acest moment care este cauza decesului.
”La data de 16 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că, într-un parc din Sectorul 2, s-ar afla o persoană în stare de inconștientă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, asupra persoanei în cauză, un minor, în vârstă de 13 ani, ulterior constatând decesul acestuia”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.