fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Urmărire ca în filme în Păulești

Citește Și

- Reclamă -

Girofar politie - Ziarul INCOMODÎn data de 13 mai, la ora 02.55, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală 3 Blejoi a identificat un autoturism în zona stadionului din satul Păulești, fiind identificată o persoană care se afla pe locul șoferului, respectiv un bărbat de 31 de ani care ar fi emanat halenă alcoolică. La scurt timp, autoturismul în cauză a plecat în direcția Ploiești, la volanul acestuia fiind văzut respectivul, astfel că polițiștii au încercat să oprească autoturismul respectiv prin folosirea semnalelor acustice și luminoase, somându-l de asemenea pe conducătorul auto să oprească, prin stația de amplificare a autospecialei de poliție. Cel în cauză nu ar fi oprit și ar fi accelerat către DN 1 A, îndreptându-se spre Brașov. La scurt timp, autoturismul în cauză a fosst identificat pe DJ 102, în satul Păulești, conducătorul auto fiind somat cu armamentul din dotare să oprească, fără însă a se executa focuri de armă. Cu această ocazie, conducătorul auto ar fi fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată de acesta fiind de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, cercetările urmând a fi continuate de polițiștii din cadrul postului de poliție Păulești. 

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut