fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

VIDEO Instituții publice și o firmă privată ar putea plăti pentru moartea motociclistului care a lovit parapeții de la intrare în Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Un tânăr de 32 de ani a murit la începutul lunii iunie după ce a lovit cu motocicleta parapeții montați la intrare în Ploiești, în zona Spitalului Județean de Urgență. Motociclistul s-a izbit violent de parapeți și a ricoșat pe sensul opus, unde a fost lovit de o șoferiță care circula regulamentar. Cazul a șocat opinia publică și a stârnit revolta oamenilor care au acuzat că respectivii parapeți fuseseră montați chiar în ziua respectivă și nu erau semnalizați.

Vezi aici video cu momentul producerii accidentului. Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional!

- Reclamă -

Reporterii Incomod au discutat cu avocatul familiei tânărului care a murit, care vrea acum să știe cine se face vinovat de decesul fiului. Potrivit avocatului Daniel Gașpar, poliția municipiului Ploiești efectuează cercetări pentru a se stabili în ce măsură sunt de vină pentru producerea accidentului primăria Ploiești, Consiliul Județean Prahova, sau societatea care a montat separatoarele de sens.

Una dintre discuții este axată pe necesitatea emiterii unei autorizații sau de întocmirea unui proiect pentru amplasarea parapeților, iar anchetatorii verifică dacă erau necesare astfel de documente. Cea de-a doua discuție care se ia în calcul face referire la faptul că parapeții nu erau semnalizați în niciun fel. Dimineața, când tânărul trecuse pe acolo, șoseaua era liberă, iar seara, când s-a întors spre casă, apăruseră separatoarele, fără a fi însă semnalizate. De abia la o zi după producerea accidentului mortal, parapeții au fost semnalizați. În acest caz, potrivit avocatului familiei, ar putea răspunde penal societatea care a montat parapeții.

Din cercetări, până la ora actuală, reiese că lucrarea nu era recepționată. Dar chiar și așa se pune problema dacă era finalizată, fiind o diferență între termeni. Urmează să fie efectuată o expertiză și, în funcție de stadiul lucrărilor de la acel moment, se va stabili dacă se face vinovată vreo instituție publică, administratorul drumului, sau firma respectivă.

- Reclamă -

Dacă se va stabili o culpă, vorbim despre o eventuală trimitere în judecată și de o eventuală răspundere penală din partea unei instituții sau a unei firme. Ce presupune o condamnare penală pentru o entitate juridică ne-a explicat avocatul Daniel Gașpar, care ne-a detaliat cazul motociclistului. Puteți urmări detaliile în interviul de mai jos:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Memă de campanie: ”îi spargem anul ăsta”

În perioadele de campanie electorală, partidele dau adesea dovadă de creativitate și amuzament.Este și cazul partidului România în Acțiune...
Sari la conținut