Cazul profesorului de sport din cadrul Colegiului Național „Regina Maria” din Ploiești a stârnit o reacție și din partea Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Prahova.
Reacția elevilor o puteți urmări video la finalul articolului.
Profesorul de sport în vârstă de 33 de ani este acuzat de către procurori de act sexual cu un minor, după ce a întreținut relații intime cu o tânără de 14 ani. Potrivit anchetatorilor, relația a început încă de când fata avea 13 ani, cei doi fiind vecini.
Un an mai târziu, mama fetei a aflat despre relație și a mers la Poliție. Așa că oamenii legii au demarat o anchetă și au dat buzna în percheziții atât la locuința profesorului de sport, cât și la Colegiul Național Pedagogic Regina Maria unde acesta profesa.
Acesta a fost arestat la domiciliu, printr-o decizie a instanței, deși procurorul a solicitat arestul preventiv.
Citește și: Măsura luată împotriva bărbaților care au atacat cu bâte și topoare un șofer Uber
Reporterii Incomod au discutat cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor despre această situație și punctul de vedere al elevilor despre cazurile de genul. Aceștia spun că situația are legătură cu siguranța elevilor în școli și vor să atragă atenția instituțiilor din Ploiești în măsură să facă ceva.
Consiliul Județean al Elevilor a început o nouă campanie prin care îndeamnă elevii să își spună problemele pe baza unor formulare anonime disponibile pe site.
Reprezentanții au declarat că scopul acestor formulare este să facă elevii să semnaleze neregulile petrecute în instituțiile de învățământ în siguranța anonimatului pentru a le putea rezolva.
Deși puterea acestora este limitată, autoritățile fiind cele în măsură să intervină, conducerea Consiliului încurajează constant elevii să apeleze la ei în momentul în care întâmpină o dificultate în școli.
În plus, demersurile începute de Consiliului Județean al Elevilor încurajează elevii să apeleze la consilierii școlari pentru a își discuta problemele, atât personale cât și din incinta școlii.
Aceștia își doresc să facă vocea elevilor, mai mult decât auzită, ascultată.
Urmărește-ne pe Facebook: https://www.facebook.com/ZiarulIncomod
Urmărește-ne pe Youtube: https://www.youtube.com/@ZiarulIncomod/videos
Urmărește-ne pe Whatsapp
Urmărește-ne pe canalul de Telegram: t.me/ziarulincomod