fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Primarul Volosevici anunță controale în supermarketurile din Ploiești după ce rata de infectare cu COVID a ajuns 6,15 la mia de locuitori

Citește Și

- Reclamă -

Primarul Andrei Volosevici a anunțat duminică noapte faptul că vor avea loc controale în supermarketurile din Ploiești pentru a se monitoriza modul în care se aplică măsurile de protecție împotriva răspândirii COVID.

Decizia a fost luată în urma unei discuții pe care edilul șef al orașului a avut-o cu prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, cu președintele Consiliului Județean, Iulian Dumitrescu, și conducerea IPJ Prahova, în contextul în care rata de infectare cu noul coronavirus la mia de locuitori a ajuns în Ploiești de 6,15.

- Reclamă -

”Astăzi am avut o discuție cu prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, cu președintele Consiliului Județean, Iulian Dumitrescu, și conducerea IPJ Prahova în urma căreia am stabilit să se desfășoare activități intense de monitorizare a modului în care se aplică măsurile de protecție împotriva răspândirii COVID în supermarketurile din Ploiești! Suntem foarte fermi în aplicarea deciziilor, absolut necesare pentru a ne proteja sănătatea! Respectați, vă rog, măsurile de protecție sanitară și distanțare socială pentru a putea depăși cât mai repede situația grea în care ne aflăm!” ,a anunțat primarul Andrei Volosevici.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut