fbpx
miercuri, mai 1, 2024
spot_img

Elevii vor avea o nouă materie la școală din 2023

Citește Și

- Reclamă -

Elevii vor studia la școală o nouă materie din 2023, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege în acest sens, care a apărut în Monitorul Oficial și astfel a intrat în vigoare luni. Elevii vor studia astfel, începând de anul viitor, educație de mediu.

Actul legislativ introduce un nou articol în Legea educației:

- Reclamă -
  • ”Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, elaborează o strategie privind educația pentru mediu până la data de 31 decembrie 2022. Strategia va fi transpusă în programele școlare începând cu anul școlar 2023—2024.”

Proiectul legislativ a fost inițiat în martie 2021 de un grup de parlamentari liberali, printre care se numără și Monica Anisie, fost ministru al Educației. Inițiatorii susțin că învățământul primar (clasele 1-4) ”este locul potrivit pentru a introduce educația de mediu… Generațiile actuale trebuie formate ca prieteni ai naturii”.

”Această completare este în concordanță cu implementarea Pactului Verde European (Green Deal), adoptat de Comisia Europeană”, mai arată inițiatorul legii, deputatul liberal Ionuț Sorin Banciu.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Primele concluzii ale specialiștilor: care este cauza surpării străzii din Slănic

Autoritățile prahovene au ajuns la primele concluzii în privința cauzelor care au condus la surparea unei străzi din centrul...
Sari la conținut