fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Furt de aur din casa unui ploieștean. Hoții nu au fost prinși

Citește Și

- Reclamă -

Un bărbat din Ploiești a cerut ajutorul poliției după ce a descoperit că locuința sa fusese călcată de hoți. Omul a reclamat că din casă i-a dispărut o importantă cantitate de aur.

”La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat din municipiu despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul său sustrăgând bunuri.

În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, stabilind faptul că din interiorul locuinței, în cursul zilei, ar fi fost sustrasă cantitatea de 40 de grame de aur”, se arată într-un comunicat al IJP Prahova.

- Reclamă -

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 9.000 de lei, potrivit sursei citate.

La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și în vederea identificării și depistării persoanelor implicate.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Percheziții: 350.000 de lei prejudiciu din înșelăciune și fals informatic

În dimineața de 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au pus...
Sari la conținut