fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Surpriză la Primăria Ploiești. Cine ar putea fi numit viceprimar la ședința de vineri. SURSE

Citește Și

- Reclamă -

Vineri urmează să aibă loc o ședință a Consiliului Local Ploiești. În cadrul întrunirii, va fi ridicată și problema numirii a doi viceprimari noi, după toate mutările care s-au făcut la nivelul Executivului ploieștean.

Reamintim că după arestarea fostului primar Iulian Bădescu, a urmat o perioadă în care Primăria Ploiești a fost condusă, interimar, de Iulian Teodorescu, iar viceprimari au fost Raul Petrescu și Iolanda Băzăvan. Ulterior, Raul Petrescu a fost exclus din Consiliul Local, primind o condamnare, iar locul său a fost luat de Cristian Ganea. La sfârșitul anului trecut, Iulian Teodorescu a fost, de asemenea, revocat din funcția de viceprimar cu atribuții de primar, la conducerea municipalității rămânând Cristi Ganea. Acum se pune problema numirii a doi noi viceprimari, iar în ultima perioadă tot mai multe nume au fost vehiculate.

- Reclamă -

Ultima informație îl indică pe Radu Socoleanu drept un posibil viceprimar care, deși este consilier local independent, se pare că a obținut sprijinul Partidului Național Liberal.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut