fbpx
vineri, mai 10, 2024
spot_img

TCE a pierdut definitiv procesul cu ANAF

Citește Și

- Reclamă -

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv și irevocabil că societatea Transport Călători Express SA a pierdut procesul pe care l-a avut cu ANAF! Astfel, s-a menținut decizia dată de instanța din Ploiești, astfel că se consideră anulată suma de 24,7 milioane de lei. Cu toate acestea, TCE tot mai are de plătit către ANAF aproape 10 milioane de lei. Situația este una delicată, având în vedere bugetul redus atât al TCE, cât și al întregului aparat administrativ din Ploiești.

Iată soluția dată de Înalta Curte:

- Reclamă -

 

Detalii soluţie: Decizia nr. 864/22.03.2016. Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi intervenientul Sindicatul Transportatorilor din Ploieşti – RATP împotriva sentinţei civile nr.18 din 22 ianuarie 2014, a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Respinge cererea recurentei-reclamante S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti şi a recurentului-intervenient Sindicatul Transportatorilor din Ploieşti – RATP privind obligarea recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2016. Procesul dintre TCE și ANAF – Direcția Mari Contribuabili a început în septembrie 2012, atunci când transportul public din Ploiești era asigurat de Regia Autonomă de Transport Public, transformată, ulterior, în societate comercială cu acționar principal Consiliul Local Ploiești.
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

UPDATE Imagini video cu ziariștii sechestrați în Consiliul Județean Prahova. Jurnaliști sechestrați pe un hol în palatul administrativ în timpul lansării candidaturii lui Iulian...

UPDATELa finalul articolului puteți vedea imagini video cu ziariștii sechestrați în Consiliul Județean Prahova, dar și momentul când ajung...
Sari la conținut