- Reclamă -
- Locuitorii din zona parcului Mihai Viteazu se plâng că nu mai pot dormi din cauza zgomotului. Aceștia aud cum nechează calul lui Mihai Viteazu. Specialiștii coreeni în paranormal au confirmat: de câte ori minte un candidat, calul nechează.
- Pe Șoseaua Vestului între orele 1 și 2 noaptea apare un tramvai fantomă care circulă în viteză de la Spitalul Județean la Gara de Vest.
- O femeie care a dormit cu pliantul unui candidat sub pernă a visat data când se va deschide pasajul suprateran de la Strejnic.
- Se spune că dacă lipești afișele candidaților cu capul în jos, pe platoul de la Hale se ieftinește loboda.
- Mai mulți paznici de la Casa Albă jură că au văzut în miez de noapte fantoma lui Radu Stanian cum lucra în biroul primarului de la etajul trei.
- O bătrână din Mitică Apostol a găsit într-un cartof cuvântul VOTAT scris în oglindă. Toți candidații încearcă să afle cine e bătrâna.
- Un pensionar care a circulat de patru ori pe zi timp de o lună cu tramvaiul a găsit pe jos un sfert de pensie municipală.
- Reclamă -