fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Fostul prim-ministru Victor Ponta a ajuns la DNA Ploiești! Declarații ironice la intrarea în sediu. VIDEO/FOTO

Citește Și

- Reclamă -

Fostul prim-ministru Victor Ponta a ajuns în urmă cu puțin timp la sediul Direcției Naționale Anticorupție din Ploiești, unde a fost chemat de procurori, se pare, tot în dosarul „Afacerea Tony Blair”. La intrare în sediul DNA, Victor Ponta nu a făcut declarații în legătură cu dosarul, dar a fost ironic, spunând că nu s-a mai văzut cu procurorul de o lună și jumătate, dar că jurnaliștii știu mai bine decât el de ce a fost chemat.

Reamintim că Victor Ponta a fost pus sub acuzare în acest dosar de către procurorii anticorupție, pentru folosirea influenței în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și pentru complicitate la infracțiunea de spălare de bani. Alături de Ponta, cercetat în dosar este și deputatul Sebastian Ghiță, care a fost acuzat de spălare de bani.

- Reclamă -

Concret, procurorii susțin că Ghiță i-ar fi plătit lui Ponta, prin intermediul societății Federal Media Partner, pe care o controlează prin interpuși, vizita lui Tony Blair în România, pentru a-i aduce fostului prim-ministru capital electoral în timpul unei campanii.

De altfel, ieri a fost audiat la sediul DNA Ploiești Ionuț Alexandru Iordăchescu, administratorul societății Federal Media Partner. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi aici!

Vezi mai jos imagini video și foto cu Victor Ponta astăzi la DNA Ploiești:

- Reclamă -

https://www.youtube.com/watch?v=FvUSSQTuizg&feature=youtu.be

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce i-ar fi ameninţat cu un topor 

Joi seară, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 4 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 22.30,...
Sari la conținut