fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

A șantajat un ofițer MApN și acum face aproape cinci ani de închisoare

Citește Și

- Reclamă -

Prahoveanul care în iarna anului trecut a amenințat și șantajat un ofițer MApN a fost condamnat la închisoare de instanța Tribunalului Prahova.

Romeo Fleancu Ciprian urmează să execute patru ani și cinci luni de închisoare, dar și să dea înapoi unei societăți bancare suma de 40.000 de lei, bani pe care i-a împrumutat în baza unor adeverințe de salariu false. Judecătorii prahoveni au considerat că Fleancu este vinovat pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, faptă pentru care a primit trei ani de închisoare, șantaj, pentru care a fost condamnat la 3 ani de închisoare, înșelăciune pentru care a fost pedepsit cu doi ani de închisoare și șase luni pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Bărbatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse.

- Reclamă -

Escrocul a ajuns în atenția organelor de control după ce a fost denunțat chiar de către victima sa ofițerilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Este vorba despre o femeie, ofițer în cadrul unei unități militare din București, care ocupa funcția de contabil. Fleancu a încercat să-i ofere ofițerului suma de 15.000 de lei, bani pentru care solicita mai multe adeverințe de salariat al MApN false, în baza cărora urma să contracteze mai multe împrumuturi de la diverse societăți bancare. Pentru că a fost refuzat, Fleancu l-a amenințat și l-a șantajat pe ofițerul MApN cu publicarea unor informații compromițătoare.

În urma anchetei realizată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în colaborare cu ofițeri DGA, s-a stabilit că escrocul reușise să obțină o sumă importantă de bani, mai exact 40.000 de lei, de la BCR în baza unor documente false.

Bărbatul și-a recunoscut faptele, a fost trimis în judecată în primăvara acestui an, iar după doar trei termene de judecată a și fost condamnat.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut