fbpx
duminică, mai 5, 2024
spot_img

Adolescentă de 16 ani, fiica unei profesoare din Ploiești, moartă în condiții suspecte la propria petrecere

Citește Și

- Reclamă -

O adolescentă în vârstă de 16 ani, fiica unei cunoscute profesoare din Ploiești, a murit în condiții suspecte la propria petrecere organizată în apartament. Fata a fost găsită fără suflare, într-una dintre camere, de către prietenii săi invitați. Potrivit unor surse apropiate de anchetă, la petrecere s-ar fi consumat o cantitate mare de alcool, polițiștii găsind mai sticle de bere și de alcool (tărie) goale.

Nu se știe la acest moment care a fost cauza morții, pe trupul fetei nefiind identificate urme de violență. Legiștii urmează să se pronunțe după efectuarea necropsiei.

- Reclamă -

”La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 01:45, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie din municipiul Ploiești, despre faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, este posibil decedată în apartament.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări stabilindu-se faptul că în cursul serii, tânăra, ar fi organizat o petrecere la locuința acesteia, împreună cu mai mulți prieteni, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani.

La un moment dat, minora s-a retras într-o altă cameră, iar ulterior, prietenii acesteia au constatat că este inconștientă”, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova.

- Reclamă -

La fața locului, s-a deplasat un echipaj medical, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare au constatat decesul tinerei.

La examinarea vizuală a trupului, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO EXCLUSIV – O mașină a fost luată de apă la Vâlcănești. Zeci de oameni sunt izolați

Natura s-a dezlănțuit în ziua de Paște. ISU a emis cod portocaliu de vreme severă, iar mai multe localități...
Sari la conținut