Primaria orasului Ploiesti

Noul primar al Ploieștiului, Adrian Dobre, intenționează să schimbe mai mulți directori din Primăria Ploiești, iar în acest sens spune că va solicita audit pentru fiecare instituție, societate și direcție subordonată Primăriei, pentru a identifica unde sunt problemele și dacă responsabili pentru acestea se fac cei care au condus respectivele instituții. Printre cei vizați se numără directorul Hale și Piețe, Emanuel Ilie, directorul Direcției Tehnic Investiții, Mădălina Crăciun, și directorul Direcției de Urbanism, Rita Neagu.

“Sunt anumite instituții și societăți din subordinea Primăriei unde lucrurile nu au funcționat în mod corect și acest fapt este evidențiat de o serie de rapoarte, de o serie de comisii, de o serie de rapoarte întocmite de niște comisii care au verificat activitățile din societățile respective, din instituțiile respective. Bineînțeles, în urma auditului extern pe care o să-l facem, probabil că vor reieși și alte situații care sunt în neconcordanță cu rigorile legii și nu numai și atunci se vor lua deciziile administrative pe funcțiile respective, cum este cazul Hale și Piețe pe care toată lumea îl știe și mai sunt și alte situații cunoscute în Consiliul Local, în interiorul primăriei sunt anumite compartimente, direcții în care, din discuțiile pe care le-am purtat, lucrurile nu funcționează corespunzător, fiind blocaje, dar asta se va vedea în urma auditului. Sunt blocaje majore în zona Urbanismului sau a Directiei Tehnice și trebuie avut în vedere ce se întâmplă acolo și de ce există blocaje tehnice. Iar dacă cei care au condus aceste instituții se fac într-un fel sau altul vinovați de aceste probleme nu are sens să continuăm activitatea cu ei și trebuie să căutăm acei oameni care prin respectarea legii pot ajunge acolo, șefii instituțiilor responsabili și să coordoneze activitatea, să administreze acele instituții corespunzător, astfel încât să nu mai întâmpinăm astfel de situații.”, a declarat Adrian Dobre pentru ziarul Incomod.

Noul edil-șef spune, însă, că aceste schimbări nu vor fi făcute pe criterii politice.

“Schimbările nu vor fi făcute pe criterii politice și pot să dau exemplu din activitatea mea de subprefect, la un moment dat a existat o alianță în primul an când eu am fost subprefect, iar acea alianță a dispărut la nivel de Guvern. Cu toate acestea, o serie de directori din anumite instituții au rămas în continuare în funcții pentru că ei și-au îndeplinit cu prisosință atribuțiile și competențele pe care le-au avut conform fișei postului. Nu se merge pe criterii politice! Se va merge pe criterii de competență! Iar acolo unde respectivii conducători sunt certați cu competența sau nu își cunosc fișa postului sau nu știu să și-o îndeplinească… acestea sunt regulile jocului și într-o societate privată și într-o instituție publică, unde trebuie să existe aceleași reguli dacă vrem să avem performanță. Dacă nu, vom trăi în aceleași condiții, cu termene prelungite la infinit pentru anumite lucruri pe care trebuie să le facem și nu reușim să le realizăm în termen, pentru sincope administrative pentru cheltuieli din bugetele instituțiilor respective sau din bugetul consiliului local necorespunzătoare. Eu cred că aceste situații nu trebuie să existe într-o instituție publică, indiferent cum se cheamă ea.”, a mai explicat Adrian Dobre.

1 COMENTARIU

  1. Cand o face plopul pere si rachita micsunele. Acum incepe rafuiala. S-o spuna lui”mutu” ca nu pe criterii politice. Deja sacalii nemultumiti pe vremea celorlati asteapta functii. Inclusiv trebuie sa se plateasca polite ca nu a fost reales acum 4 ani altcineva. Sa vezi cataratorii acum. Audit??? Hartii… ale unora care n-au habar cu ce se mananca activitatile respective. Daca a venit sa faca pe “justitiarul” si-a gresit vocatia. Sa nu strice ceea ce e bun …pentru ca asta fac de cate ori se fac rocade d-astea politice. Dar doar ei pot continua proiecte paguboase pornite pe vremea lui Volo prin managerul orasului(de ce ne trebuiau tramvaie domn Volo??) Ca sa se ingroape in datorii orasul asta. Putea sa puna trolee in tot orasul si gata. Si buba nu e la autorizatii ci la cei care fac documentatiile. si habar n-au cu ce se mananca fondurile si ce trebuie sa urmareasca ca produsul final sa fie obtinut la timp.. Buba e la controlul in teren al lucrarilor cu fonduri. Cine e responsabil sa controleze cum se gestioneaza bani din fonduri si ce firme ati pus sa faca lucrarile si nu si-au respectat termenele??? Aici e buba. Firmele cu care s-a lucrat si care nu au fost controlate din scurt. P-aia sa-i auditeze. Si ce mai merge greu….obtinerea pamanturilor si adeverintelor de la directia cu pamanturi. Si toata lumea ii injura pe astia. Se sta cate 6-12 luni. De astia de ce nu ziceti ???? Sunt cei mai tari in termene intarziate. Tot ce e legat de pamant merge ca broasca testoasa. Si daca esti barbat ia-te in gat cu barbati si femeile sacali care de abia asteapta sa le dai posturi. Deci ai grijja ce strici . Asa a facut si Volo si a lasat orasul fara architect sef. Atata presiune a pus ca d-na si-a dat demisia….si acum te plangi. D-le Dobre o sa culegi ce a semanat Volo….teroare si demisii .Grija mare la incalcarea drepturilor omului….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here