Agenţia Naţională de Integritate anunţă că a constatat o diferenţă nejustificată în averea unui judecător de la Tribunalul Bucureşti, suma care nu se regăseşte în acte depăşind 30 de milioane de lei. De asemenea, s-a regăsit o diferenţă de peste un milion în cazul unui angajat cu statut special din Poliţia Capitalei.
”Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate în cuantum total de 31.602.501 Lei în cazul a două persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010”, anunţă, miercuri, ANI, într-un comunicat de presă.
Instituţia precizează că este vorba despre Mazilu Gabriela – Cristina, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4.
În cazul ei s-a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum total de 30.388.515 Lei, în perioada exercitării funcţiei publice
Cea de-a dpua persoană vizată este Nicoreşteanu Ionuţ – Victor, funcţionar public cu statut special în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în cazul căruia s-a constatat o diferenţă nejustificată în cuantum total de 1.213.986 lei.
”Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către MAZILU GABRIELA – CRISTINA, şi respectiv, NICOREŞTEANU IONUŢ – VICTOR, în perioada exercitării funcţiilor publice”, a mai transmis ANI.
Instituţia a precizat că persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.