fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Angajată a Penitenciarului Poarta Albă sechestrată și agresată de doi deținuți. Comunicat de presă

Citește Și

- Reclamă -

Sindicatul Omnia din Administrația Naționala a Penitenciarelor cere măsuri urgente de protecție a personalului.

Iată punctul de vedere al sindicatului cât și comunicatul emis de ANP:

- Reclamă -

Administrația Naționala a Penitenciarelor a făcut public, astăzi 14.10.2016, incidentul în care o angajată de la Penitenciarul Poarta Albă a fost sechestrată cu intenția de a fi violata de către doi deținuți extrem de periculoși. N-a făcut însă publice și condițiile în care această grozăvie a fost posibilă: tolerarea abuzurilor la nivel de management, lipsa de personal și lipsa celor mai elementare mijloace și proceduri de siguranță pentru personal.

Personalul din penitenciare este expus unor riscuri profesionale și personale greu de imaginat de către cineva care nu lucrează în fiecare zi cu tâlhari, criminali, violatori și alte categorii de infractori; în cea mai mare parte recidiviști. Agresiunile asupra personalului se întâmplă la locul de muncă și se întâmplă în comunitate, atunci când aceștia se întâlnesc cu foști deținuți. Angajații sunt atacați chiar și în propria casă, iar nu puține cazuri sunt cele în care bunurile le sunt distruse și sunt agresați în public.

Deși de-a lungul timpului au fost reclamate numeroase abateri ale conducerii Penitenciarului Poarta Albă, foarte multe în legătură cu modul în care coordonează siguranța misiunilor în interiorul și exteriorul penitenciarelor, acestea au fost ignorate. Cazul cel mai recent ignorat este cel al unui deținut favorizat care părăsea când vroia punctul de lucru fără să se știe ce face. Putea să facă orice, așa cum s-a dovedit că au încercat cei doi sus amintiți.

- Reclamă -

Aproximativ 280 de posturi mai sunt necesare, conform estimărilor ANP, pentru a putea fi asigurate în condiții optime misiunile la Penitenciarul Poarta Albă. Altfel de grozăvii ca cea de ieri se pot întâmpla oriunde  și oricând din lipsa personalului care să asigure toate activitățile în condiții de siguranță pentru personal și pentru persoanele deținute. Și acest aspect ar fi trebuit sa fie o prioritate pentru conducerile Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului Poarta Albă.

Cadrul normativ privind protecția personalului din penitenciare este o gluma sinistră. Iar mijloacele tehnice și procedurile prin care aceasta se realizează la locul de muncă sunt, atunci când există măcar cu numele, depășite și nefuncționale. Lipsesc mijloace de protecție individuală, de alarmare sau de intervenție. Chiar și banalele sisteme de alarmare individuală se dovedesc imposibil de achiziționat, ANP returnând banii la buget.

Cerem măsuri urgente de protecție a personalului. Cerem îmbunătățirea condițiilor de lucru. Cerem eliminarea deficitului de personal. Cerem demiterea conducerii Penitenciarului Poarta Albă.

Ceilalți șefi vor face ce le dictează onoarea. Dacă au, doamna ministru!

- Reclamă -

Mai jos, comunicatul emis de către Administrația Națională a Penitenciarelor la 14.10.2016:

Se întâmplă la Poarta Albă, și mai jos ANP ne transmite versiunea oficiala și în limbaj de lemn a celor 10 minute de groază. Poate-și amintește ANP și cu câtă grație ignoră toate sesizările legate de incompetența managerilor de acolo și a riscurilor de siguranță pe care personalul și le asumă. Altfel, ne bucurăm că sunteți bine doamnă!

În ziua de 13 octombrie 2016, o angajată a Penitenciarului Poarta Albă a fost lipsită de libertate de doi deținuți, timp de 10 minute, în baia clubului de activități.

În timpul derulării unei activități specifice de educație cu cei doi deținuți, aceștia au devenit violenți și amenințând-o cu un cuțit improvizat au obligat-o să se deplaseze în grupul sanitar al clubului cu intenția de a o agresa sexual. Acționând cu tact și profesionalism, lucrătoarea i-a convins pe cei doi deținuți să renunțe la intenție după aproximativ 10 minute.

A fost informată imediat conducerea unității care a luat măsuri urgente de sancționare a celor doi deținuți. În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.
La nivelul Penitenciarului Poarta Albă s-a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii evenimentului și împrejurările în care deținuții au intrat în posesia cuțitului improvizat.

Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor felicită angajata pentru profesionalismul și stăpânirea de sine dovedite în gestionarea acestei situații și evidențiază eforturile deosebite ale întregului personal din sistemul penitenciar care se confruntă zilnic cu riscuri și situații deosebite.

Totodată, conducerea ANP precizează că nu va tolera sub nici o formă actele de agresiune împotriva personalului, luând cele mai drastice măsuri în conformitate cu prevederile legale.

Conform art. 205 din codul penal, lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoarea de la unu la 7 ani. Dacă fapta este săvârșită de către o persoană înarmată pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 și 10 ani.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut