fbpx
vineri, mai 3, 2024
spot_img

Anunț de ultimă oră privind alocațiile pentru copii. Răspunsul CCR transmis Guvernului

Citește Și

- Reclamă -

alocatii copii - Ziarul INCOMODMinistrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, joi, la România TV, că CCR nu a oferit Guvernului un punct de vedere pe tema alocaţiilor diferenţiate, judecătorii Curţii argumentând că nu se pot antepronunţa pe această temă. 

Rovana Plumb a explicat că, legea ar trebui adoptată, după care, înainte de promulgare, CCR poate fi sesizată cu privire la constituţionalitatea unui articol al legii.

- Reclamă -

În urmă cu câteva zile, Rovana Plumb anunţa  că va transmite o adresă prin care solicită Curţii Constituţionale lămuriri cu privire la faptul dacă alocaţia de stat pentr copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, în funcţie de veniturile unei familii.

„Am făcut o adresă către Curtea Constituţională prin care vrem să ştim dacă acest drept universal înseamnă un cuantum al alocaţiei egal pentru toţi copiii sau faptul că toţi copiii pot să primească o alocaţie, dar putem să dăm şi diferit în funcţie de nevoile copiilor care vin din familiile defavorizate. În ceea ce priveşte alocaţia de stat, vrem să ştim foarte clar dacă acest drept universal se aplică fără discriminare în ceea ce priveşte cuantumul sau se poate face diferenţiat în funcţii de nevoile copilului”, a declarat, joi, ministrul Muncii, care a precizat că săptămâna viitoare va trimite această adresă.

Miercuri, premierul Ponta a afirmat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor, arătând că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente.

- Reclamă -

El s-a referit la viitorul nivel al alocaţiei pentru copii, dublată în Parlament de la 42 lei la 84 lei, de mai multe ori cu expresia „82 de lei.”

„Opinia mea este că alocaţia pentru copii trebuie să fie diferenţiată, în funcţie de cine are nevoie de bani, pentru că 82 de lei pentru o familie amărâtă sunt foarte puţini şi 82 de lei pentru o familie care are posibilităţi nu contează, probabil că nici nu-şi încasează. Ideea de a da 82 de lei la toată lumea în mod egal e o idee pe care eu o consider nepractică. Aş fi preferat să dau nu 82, ci, nu ştiu, 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse (…) şi să nu mărim la cei care oricum nu vor lua cei 42 de lei, pentru că au părinţii venituri suficiente şi la care cei 42 de lei nu contează”, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Restricții de trafic la meciul dintre Petrolul și Galați. Ce măsuri se iau

Traficul va fi restricționat duminică, în ziua de Paște, în zona stadionului Ilie Oană, unde se va disputa meciul...
Sari la conținut