fbpx
sâmbătă, mai 18, 2024
spot_img

Autostrada Comarnic-Braşov, la al treilea eşec. Statul nu găseşte constructor

Citește Și

- Reclamă -

autostrada - Ziarul INCOMODStatul bifează un al treilea eşec în încercarea de a începe lucrările la autostrada Comarnic-Braşov.

În aceste condiţii, intră în calcul varianta începerii construcţiei cu bani de la stat. Compania de Autostrăzi a elaborat deja un raport prin care anulează construcţia prin concesiune a autostrăzii de pe Valea Prahovei.

- Reclamă -

Drumul de aproximativ 60 de kilometri ar fi trebuit construit de un consorţiu format din francezii de la Vinci, austriecii de la Strabag şi grecii de la Aktor. După un an şi jumătate de amânări, şefii de la Drumuri au luat în final o decizie în legătură cu autostrada Comarnic – Braşov.

Potrivit unor surse, CNADNR a elaborat deja un raport prin care anulează construcţia prin concesiune a şoselei de mare viteză. Motivul: asocierea condusă de francezii de la Vinci nu a reuşit să convingă instituţiile financiare internaţionale, precum BEI şi BERD, să finanţeze proiectul. 1,8 miliarde de euro ar fi costat construcţia autostrăzii. Dacă se adăugau şi costurile de finanţare şi cele de întreţinere pentru o perioadă de aproape 26 de ani, suma ar fi crescut la 8,4 miliarde de euro. În urmă cu câteva zile, ministrul demisionar al Transporturilor, Ioan Rus, spunea că sunt soluţii pentru ca autostrada să fie totuşi construită.

„Avem un studiu de fezabilitate pe Bucureşti-Braşov. Comarnic-Braşov din cele 5 tronsoane sunt 3 pentru care studiul nu corespunde, dar pe celelalte bucăţi putem pleca de la acel studiu din bani de buget şi atunci capătul ăsta de Bucureşti începem lucrările, Comarnic-Ploieşti îl lăsăm pe 2020″, a declarat Ioan Rus, ministrul demisionar al Transporturilor.

- Reclamă -

Este a treia tentativă eşuată a statului de a găsi un constructor care să realizeze în concesiune această autostradă, după cele din 2005 şi 2010. „Această rută, atât de căutată, dar mai mult din punct de vedere public, nu este una comercială şi de care România să aibă nevoie să-şi permită să bage atâţia bani acolo.

Poate la momentul în care se va ajunge la o considerabilă creştere de trafic, prin creşterea business-ului din zonă şi a necesităţii unei alte şosele importante”, a declarat Ion Lixandru, transportator. Premierul Victor Ponta anunţa la începutul anului trecut, alături de Dan Şova, pe atunci şef la Transporturi, că a găsit constructori autostrada peste Carpaţi.

Avansa chiar şi un termen pentru începerea lucrărilor: aprilie 2014. La începutul acestui an, acelaşi Victor Ponta relua promisiunile. „Dacă toată lumea e de acord că trebuie să facem Comarnic-Brașov, putem semna pe 15 februarie și pe 15 aprilie îl facem, dacă nu, cei care nu sunt de acord și știu o soluție mai bună, or să vină ei și o iau de la capăt cu ceea ce am făcut noi un an”, declara Victor Ponta, premierul României.

În Master Planul pentru Transporturi, construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov este estimată la doar 997 de milioane de euro. Cel mai dificile tronsoane şi deci şi cele mai scumpe sunt Posada – Azuga şi Azuga – Surduc, unde pentru realizarea fiecărui kilometri s-ar putea cheltui 21,7 milioane de euro. Nu găseşte un constructor care să realizeze proiectul pe banii lui.

- Reclamă -

Sursa: www.romaniatv.net

 
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

”De la beleaua satului la școala poporului”. Liceul din Comarnic a aniversat 130 de ani

Liceul ”Simion Stolnicu” din Comarnic a aniversat 130 de ani de la înființare. Momentul a fost marcat printr-o serie...
Sari la conținut