fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Știri

Senatorul Daniel Savu recunoaște că încalcă Legea! AUDIO

Reporterii ziarului Incomod au intrat în posesia unei înregistrări audio în care senatorul Daniel Savu recunoaște că încalcă Legea electorală, începând campania înainte de termenul prevăzut.Potrivit Legii nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi...

Războiul declarațiilor continuă. Daniel Savu îi dă replica lui Andrei Volosevici

Războiul pentru funcția de primar al municipiului Ploiești a început! Principalii doi candidați, senatorii Andrei Volosevici și Daniel Savu duc, în prezent, o luptă pe rețelele de socializare. Aseară, Andrei Volosevici a publicat o postare pe Facebook prin care...

Membrii PSD sunt nemulțumiți de candidatura lui Daniel Savu la Primăria Ploiești

Marți seară, Biroul Permanent Județean l-a desemnat pe Daniel Savu drept candidat pentru Primăria Ploiești, urmând ca Bucureștiul să valideze această decizie.Potrivit informațiilor noastre, membrii PSD sunt nemulțumiți de candidatura lui Savu, aceștia dorindu-l pe Cristian Ganea, cel care...

Ce a pățit un ploieștean care și-a lăsat mașina în parcare. FOTO

Un ploieștean a avut o surpriză neplăcută astăzi, după ce și-a găsit mașina înghețată în parcare. Șoferul nu și-a dat seama că pe mașina sa picura zăpada topită de pe acoperișul unei clădiri din apropiere, care ulterior a înghețat,...
- Advertisement -

Proiectele derulate în Ploiești, stadiul lucrărilor și termenele de finalizare (FOTO-DOCUMENTE)

Ploieștiul se află în afara oricărui pericol de rambursare datorită prelungirii termenelor de finalizare în cazul lucrărilor întârziate.Publicația Ph-online a publicat în exclusivitate informații complete cu privire la proiectele finanțate de Uniunea Europeană, nefinalizate la timp.Iată lista tuturor proiectelor...

Handbaliștii de la CSM Ploiești, victorie în fața vicecampioanei CSM București

Reveniţi, aseară, din „sejurul” prelungit de la Constanţa, handbaliştii de la CSM Ploieşti au disputat, astăzi, începând cu ora 13.00, un nou meci de verificare, de data aceasta în Sala „Olimpia”, în compania vicecampioanei CSM Bucureşti.În ciuda celor câteva...

Câți prahoveni au ajuns la Spitalul Județean de Urgență după ce au alunecat pe gheață

Zeci de prahoveni au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Ploiești în ultimele două zile, după ce au alunecat pe gheață. Deși duminică au fost mult mai puține persoane la Urgențe decât de obicei, iarna și-a făcut simțită prezența.Din...

Construcția pasajului de la Gara de Vest nu corespunde proiectului inițial. Ploieștenii sunt în pericol!

Senatorul Andrei Volosevici a organizat astăzi o conferință de presă prin intermediul căreia a scos la iveală grave nereguli depistate la construcția pasajului de la Gara de Vest. Se pare că lucrările care se efectuează în prezent nu corespund...
- Advertisement -

Pe Șoseaua Vestului ar fi de preferat să circulați cu căruța (VIDEO)

Dacă aveți ghinionul să circulați pe Șoseaua Vestului puteți să începeți să calculați cât vă va costa reparația mașinii în service. Asta pentru că drumul poate fi catalogat la capitolul bătaie de joc. Nici măcar nu se poate spune...

Un consilier local vrea să fie manager la Spitalul Județean de Urgență Ploiești

Lipsa unui manager la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pare să ridice interes în rândul consilierilor locali. Este vorba despre Adrian Lupu, unul dintre candidații la această funcție care va fi scoasă la concurs pe 22 ianuarie, potrivit observatorulph.ro.Adrian...

Ultimele Știri

Greva TCE se amână. FOTO-DOCUMENT

Greva angajaților TCE, operatorul public de transport în comun din Ploiești, se amână.Inițial, angajații TCE care fac parte din...
Sari la conținut