fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Ce a decis instanța în cazul insolvenței de la FC Petrolul

Citește Și

- Reclamă -

petrolul main 2 - Ziarul INCOMODDosarul legat de insolvenţa FC Petrolul a primit un nou termen, în luna mai, dată până la care trebuie depus şi planul de reorganizare al clubului.

Primul termen în dosarul de insolvenţă al FC Petrolul a avut loc pe 6 februarie, dată la care a fost admisă cererea clubului şi s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind desemnat ca administrator judiciar Via Insolv. Tot atunci s-a dispus ca administratorul judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurilor. Instanţa a stabilit ca până la 1 aprilie să fie înregistrate cererile de admitere a creanţelor. La cel de-al doilea termen, de pe 6 aprilie, instanţa a decis amânarea cauzei, la cererea AFJF Ploieşti de prelungire a termenului de depunere a creanţei iniţiale, dar şi pentru depunerea planului de reorganizare. Printre cei care s-au înscris la masa credală se numără SGU Ploieşti şi SPFL Ploieşti. Următorul termen al procesului este pe 12 mai. Iată decizia instanţei:

- Reclamă -

Ora estimata: 9:00

Complet: 3 FOND

Tip solutie: Amână cauza

- Reclamă -

Solutia pe scurt: in baza art.102 din Legea privind procedura insolventei incuviinteaza cererea AFJF PLOIESTI de prelungire a termenului de depunere a creantei initiale de la data stabilita prin incheierea de deschidere a procedurii si pentru intocmirea tabelului prelungit, depunerea planului de reorganizare

Document: Încheiere de şedinţă    06.04.2015

sursa: observatorulph.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidat la Primăria Ploiești: ”Voi evacua clădirea primăriei de funcționarii publici”

Candidații la Primăria Ploiești și-au lansat principalele proiecte pe care le au pentru municipiu, în cadrul dezbaterii organizate în...
Sari la conținut