fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Ce au decis consilierii locali în legătură cu modernizarea singurului ștrand din Câmpina

Citește Și

- Reclamă -

piscina campina - Ziarul INCOMODProiectul privind asocierea Primăriei Câmpina cu o societatea privată în vederea modernizării ștrandului de la Casa Tineretului, singurul din oraș, a fost retras de pe ordinea de zi chiar în timpul ședinței de Consiliu Local, dar după o oră de discuții aprinse. Motivul retragerii a fost lipsa unei evaluări a patrimoniului din cauza căreia nu s-a putut stabili cota de participare a celor doi asociați la profit și pierderi.

Cel mai probabil proiectul va fi pus din nou pe masa consilierilor locali în ședința din august. Chiar dacă acest proiect care viza o investiție în valoare de minim 70.000 de euro și maxim 100.000 de euro din partea unui om de afaceri din Ceptura nu a ajuns în faza votului, acesta a fost îndelung disputat. S-a pus problema că această piscină, singura descoperită din Câmpina, să fie reabilitată chiar de administrația publică locală. Ideea a fost sugerată de consilierul local Mihaela Neagu Popovici care a pus problema că, atâta vreme cât Primăria poate investi 800.000 de lei într-un parc de nici 2000 de metri pătrați, de ce nu ar avea bani să renoveze și ștrandul.

- Reclamă -

Este important de spus că piscina de la Casa Tineretului se află în proprietatea Primăriei din anul 2000, atunci când a fost cedată de Rafinăria Steaua Română, administrației publice locale, dar timp de 15 ani nu s-a făcut nicio investiție la bazin care acum este într-o avansată stare de degradare. Pe de altă parte s-a pus problema că, odată renovat ștrandul și transformat într-un spațiu de distracții de lux, copiii și adolescenții din Câmpina nu și-ar mai putea permite să plătească biletul de intrare, acum de 9 lei pentru adulți și de 5 lei pentru copii. „Acest ștrand este locul de distracție pe timpul vacanței de vară pentru copiii cu venituri mici care nu-și pot permite altceva pe timpul verii. Mie mi-e frică de privați! Nu putem să le luăm copiilor și această plăcere, ” a explicat motivul pentru care nu va fi de acord cu acest proiect, Gena Preda, consilier local PDL.

În replică, Rodica Papuc, inițiatorul proiectului, a explicat că există posibilitatea inițierii unui amendament prin care tariful de intrare pentru copii și persoanele defavorizate să fie unul similar cu cel de acum. Pe scurt, apariția investitorlui din Ceptura care intenționează să modernizeze ștrandul din Câmpina nu a picat bine deloc aleșilor locali, care au invocat motive cel puțin aberante doar ca proiectul să pice.

Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina a ținut să le atragă atenția consilierilor locali că ștrandul ar putea avea aceeași soartă cu cea a Hotelului de la Casa Tineretului, aflat de asemenea într-o stare de degradare și că ar fi păcat să se piardă această oportunitate.

- Reclamă -

Hotelul Casei Tineretului a fost scos la licitație în urmă cu câțiva ani, dar din cauza condițiilor exagerate existente în caietul de sarcini, nu a fost căutat de niciun investitor, iar la licitație nu s-a prezentat nimeni.

În final consilierii au căzut de acord să retragă de pe ordinea de zi proiectul pentru ca discuțiile să fie reluate într-o ședință viitoare, dar după ce ștrandului i se va stabili o valoare de piață.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un nou drept pentru pacienții asigurați în sistemul de sănătate: terapia durerii

Un proiect de lege, aflat în dezbatere la Senat, oferă un nou drept pacienților asigurați în sistemul de sănătate...
Sari la conținut