fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Ce spune conducerea SGU Ploiești despre modul în care au fost cheltuiți banii în cadrul Compartimentului Spații Verzi. FOTO-DOCUMENTE

Citește Și

- Reclamă -

După ce primarul Adrian Dobre a declarat că SGU Ploiești a cheltuit 9 milioane de lei prin compartimentul Spații Verzi de la începutul anului și până în prezent, conducerea SGU a emis un punct de vedere prin care spune că suma este în realitate de 7 milioane de lei. În plus, aceștia au trimis copii după procesele verbale de recepție a lucrărilor pentru care au fost cheltuiți acești bani.

Mai mult decât atât, Donald Constantin, directorul SGU Ploiești, îi invită vineri pe Adrian Dobre și pe Marius Fenichiu, fost candidat la primărie care de asemenea a intervenit în acest scandal, la o plimbare în Ploiești, începând cu ora 12.00 „pentru a identifica adevăratele probleme cu care se confruntă, cât şi aportul municipalităţii în vederea rezolvării acestora”.

- Reclamă -

Iată punctul de vedere al SGU Ploiești:

Punctul de vedere al SC SGU Ploieşti SRL cu privire la afirmaţiile Primarului municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, referitoare la sumele aferente lucrărilor din cadrul Compartimentului Spaţii Verzi,  încasate de societate
Mulţumim, încă o dată, domnului Primar al municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, pentru grija constantă pe care o dovedeşte, aducând, permanent, în discuţie activitatea SC SGU Ploieşti SRL, activitate, care bineînţeles, niciodată nu este la nivelul dorit de dânsul.
În acest sens, nu se fereşte să folosească informaţii neconforme cu realitatea. Ultimul exemplu este chiar afirmaţia sa legată de suma de 9 milioane de lei, primită de societatea noastră pentru lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi, de la începutul anului până în prezent, care nu corespunde cu starea de fapt din teren. În conformitate cu procesele verbale încheiate la finalizarea lucrărilor şi avizate de către Regia Autonomă de Servicii Publice, suma încasată de societatea noastră este în valoare de aproape 7 milioane de lei. (Dovada o constituie copiile proceselor verbale de recepţie a lucrărilor şi a situaţiei centralizate, pe care le anexam prezentei.) Aceste informaţii puteau fi verificate uşor la R.A.S.P., care este reprezentantul Primăriei municipiului Ploieşti în raport cu societatea noastră, dacă ar fi existat interes şi bună credinţă în evaluarea rezultatelor.
Este de necrezut cât timp şi ce eforturi sunt necesare pentru a răspunde permanent unor acuze nefondate, venite din partea celui care ar trebui să ne ajute în atingerea obiectivelor noastre, şi, anume, Primarul oraşului Ploieşti. Pentru a nu mai exista polemici privind activitatea societăţii, cât şi a conducerii acesteia, îi invităm pe domnul Adrian Dobre si pe domnul Marius Fenichiu la o “plimbare” vineri, 15. 07. 2016, la orele 12.00, de la sediul instituţiei noastre, împreună cu Directorul General al SC SGU Ploieşti SRL, în oraşul, care este al nostru, al tuturor – fără intermediari, mai bine sau mai rău intenţionaţi – pentru a identifica adevăratele probleme cu care ne confruntăm, cât şi aportul municipalităţii în vederea rezolvării acestora.
Director General
SC SGU Ploiesti
Constantin Donald Nicolae
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut