fbpx
spot_img
Mesaj Alerte
Ai o informație sau un videoclip care poate deveni știre?
Scrie-ne sau trimite-ne videoclipul pe WhatsApp: 0721.069.865

Chindia are datorii de aproape 44.000 de euro către CSM Ploiești pentru folosirea stadionului „Ilie Oană”

Citește Și

- Reclamă -

Clubul de fotbal Chindia Târgoviște are datorii de aproape 217.000 de lei, cu tot cu majorări, către CSM Ploiești, de pe urma folosirii stadionului „Ilie Oană”. O solicitare de eșalonare a datoriei a fost respinsă de Consiliul Local Ploiești.

Forul legislativ ploieștean a respins, într-o ședință extraordinară desfășurată joi, o propunere de eșalonare pe patru luni a datoriilor înregistrate de Asociația Fotbal Club Chindia Târgoviște către Clubul Sportiv Municipal Ploiești.

- Reclamă -

Reprezentanții CSM au anunțat că au câștigat deja, pe fond, un proces cu clubul dâmbovițean, dar că reprezentanții Chindiei au propus eșalonarea pe patru luni a datoriei. Potrivit datelor publicate de CSM Ploiești, valoarea acestor datorii este de aproape 189.000 de lei, la care se adaugă majorări de aproape 28.000 de lei. În total, vorbim despre o sumă care ajunge la aproape 217.000 de lei, echivalentul a puțin sub 44.000 de euro.

Directorul adjunct al CSM, Lucian Rădulescu, a explicat că gruparea târgovișteană a plătit încă de joi o primă tranșă. „Aceste datorii sunt din urmă cu un an și ceva. Chindia și-a făcut un angajament să plătească această datorie în patru tranșe egale, astăzi au virat deja 54.000 de lei. Noi avem un proces cu dumnealor, l-am câștigat, ei pot face recurs. Decât să stăm încă un an de zile să ne mai judecăm, dumnealor și-au luat un angajament scris că plătesc, cred că mai repede ar fi să luăm banii în trei luni decât să mai stăm prin tribunal. Dumnealor sunt forțați și pentru licențiere, în situația în care nu și-ar onora protocolul noi ne-am putea îndrepta împotriva lor la Federația Română de Fotbal și atunci sunt depunctați”, a afirmat reprezentantul Clubului Sportiv Municipal Ploiești, în timpul ședinței de joi.

Proiectul de hotărâre privind eșalonarea datoriei a fost supus la vot în Consiliul Local, însă a fost respins, după ce a primit un vot favorabil, două împotrivă, iar 13 consilieri s-au abținut.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
inchiriere apartamente in regim hotelier ploiesti
spot_img

Lăsați un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Incendiu de amploare la o casă din Prahova

Un incendiu izbucnit noaptea trecută în Prahova a afectat o casă și două anexe gospodărești, aflate pe două proprietăți.Potrivit...