Consilierii PNL Ploiești au cerut public, marți, ca membrii Consiliului de Administrație de la TCE să-i demită pe directorul societății, Alexandri Nicolae, și directorul adjunct, Raul Petrescu. Aceștia sunt acuzați de management defectuos. În replică, Nicolae susține că tocmai consilierii „nu și-au respectat obligațiile față de societatea la care sunt acționari”.
Discuțiile, care au degenerat într-un schimb dur de replici, au avut loc în ședința de marți a forului legislativ ploieștean, când consiliera Simona Popescu le-a solicitat colegilor din AGA de la TCE să înceapă demersurile pentru demiterea directorilor.
„Grupul PNL vă solicită expres și vă mandatează ca în calitate de reprezentant al Consiliului Local în AGA să solicitați demiterea ambilor directori care au mandat acolo și demararea procedurii de numire a unui director interimar, într-un parteneriat și o negociere cu sindicatele din societate, în așa fel încât niciodată nici dumneavoastră și nici membrii CA să nu fie acuzați că au făcut o numire politică, iar directorul interimar care va fi desemnat să fie specialistul recunoscut de toți angajații care sunt în societate și să aibă ca mandat prioritar efectuarea unui audit extern și punerea în transparență a măsurilor de rezolvare a crizei generale generate în societate”, a fost mesajul transmis de consiliera PNL.
Reacția lui Alexandri Nicolae: „Tot timpul ați tăiat din sumele propuse pentru TCE”
În replică, directorul TCE Ploiești a reclamat că societatea a avut an de an un buget subdimensionat, reclamând că această „nerespectare a obligațiilor” de către Consiliul Local a dus și la problemele financiare actuale.
„Conform Ordonanței 109, republicată, Consiliul Local nu are voie să se imixtioneze în activitatea unei societăți care are conducere în baza 109. Și pentru acest lucru, față de cine se va imixtiona, îmi rezerv dreptul de a acționa pe cale legală. Acest circ de a se găsi un țap ispășitor în persoana mea nu va rămâne fără urmări. Am condus cu loialitate această societate. Cele afirmate aici de un consilier vreau să fie verificate și atunci să răspundă el când vorbește despre jaf, eu nu am făcut niciun jaf. Am făcut tot ce a fost posibil să fac economii acestei societăți, am purtat discuții tot timpul cu sindicatele, în contradictoriu, de multe ori cu conflicte care au degenerat, pentru a nu crește cheltuielile societății. Am preluat această societate cu 1.056 de angajați și am căutat să o duc la un număr de salariați pe care îl are astăzi, de 903”, a răspuns Alexandri Nicolae.
VIDEO: PNL a întors ca la Ploiești un proiect vital pentru TCE. Inițial, consilierii liberali anunțaseră că votează proiectul
„În ceea ce privește obligațiile Consiliului Local, dumneavoastră nu vi le-ați îndeplinit față de societatea la care sunteți acționari, pentru că la fiecare construcție a bugetului nu ați ținut cont de sumele obligatorii de pus în buget așa cum cere contractul de delegare. Tot timpul ați tăiat din sumele propuse”, a mai declarat directorul TCE Ploiești.