Crește numărul de infectări cu COVID – 19 în Prahova.
Conform conducerii Spitalului de Urgență Ploiești, de la 1 septembrie și până acum, doar din Secția Infecțioase a unității medicale, s-au externat 69 de pacienți, printre care 32 de copii.
”În acest moment, la boli infecțioase sunt internați 21 de pacienți cu COVID – 19, dintre care 2 copii. Mai sunt internați la nivelul SJU Ploiești alți șase pacienți. Aceștia sunt pe secțiile de chirurgie sau cardiologie, deoarece nu infectarea cu COVID este problema, ci bollile cronice de care suferă”, a declarat pentru Ziarul Incomod, dr. Bogdan Nica, managerul Spitalului de Urgență Ploiești.
Conform aceleiași surse, zilnic, în Unitatea de Primiri Urgențe sunt depistate 5-6 persoane pozitive COVID – 19. De regulă vorbim de forme ușoare care sunt tratate la domiciliu.
În ultima săptămână – 18 – 24 septembrie – au fost înregistrate, la nivelul întregii țări, 14.861 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), față de 11.226 câte erau în persoana precedentă, arată statistica Ministerului Sănătății.