fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Darius Vâlcov află astăzi dacă va fi plasat în arest la domiciliu

Citește Și

- Reclamă -

darius valcov poyza 53941400 - Ziarul INCOMODÎnalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) judecă astăzi contestația DNA față de decizia instanței de a-l plasa în arest la domiciliu pe fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov.

Pe 6 mai, un judecător de la ÎCCJ a admis cererea lui Darius Vâlcov de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, însă DNA a făcut contestație.

- Reclamă -

Darius Vâlcov se află în arest preventiv din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influență pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.

În schimbul banilor, Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câștigării unor licitații de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești.

Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare și pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Sursa: www.realitatea.net

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut