fbpx
sâmbătă, mai 4, 2024
spot_img

Dezvoltatorul imobiliar din Ploiești, avocatul și notarul, arestați în dosarul White Tower, încă 30 de zile în spatele gratiilor

Citește Și

- Reclamă -

Omul de afaceri Mihai Lupu, avocatul Vlad Nichita și notarul Radu George Tudose, arestați preventiv în dosarul White Tower, rămân în spatele gratiilor încă 30 de zile. Curtea de Apel Ploiești a decis prelungirea măsurii preventive la cererea procurorului de caz. În același dosar, Mărioara Lupu, reprezentant al dezvoltatorului imobiliar a fost plasată în arest la domiciliu și are interdicție să vorbească cu fiul ei.

 Decizia aparține Curții de Apel Ploiești și nu este definitivă și poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție

- Reclamă -

-admite propunerea de prelungire a arestării preventive faţă de inculpatul Lupu Mihai, pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 22 februarie 2024 şi pînă la data de 22 martie 2024, inclusiv.
-admite propunerea de prelungire a arestării preventive faţă de inculpatul Nichita Vlad, pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 22 februarie 2024 şi pînă la data de 22 martie 2024, inclusiv.
-admite propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Tudose George Radu, pentru o perioadă de 30 de zile, începînd cu data de 22 februarie 2024 şi pînă la data de 22 martie 2024, inclusiv.
-admite propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpata Tudose Maria, pentru o perioadă de 20 de zile, începînd cu data de 3 martie 2024 şi pînă la data de 22 martie 2024, inclusiv.
-respinge ca nefondată propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpatei Lupu Mărioara. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei Lupu Mărioara cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, care se calculează începînd cu data rămînerii definitive a prezentei hotărîri.
-pe durata arestului la domiciliu, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii: (…) să nu comunice, direct sau indirect, cu persoanele vătămate, cu martorii din cauză, cu ceilalţi inculpaţi (inclusiv cu inculpatul Lupu Mihai) şi cu suspecţii. Interdicţia nu se aplică soţului inculpatei.

Dispune punerea în libertate a inculpatei Lupu Mărioara de sub puterea mandatului de arestare nr. 1 din data de 23.01.2024, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, la data rămînerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este arestată sau deţinută în altă cauză.

Care sunt acuzațiile procurorilor

- Reclamă -

La data de 22.01.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Constanţa au efectuat 15 percheziţii domiciliare la sediul unor dezvoltarori imobiliari din Complexul de locuinţe WHITE TOWER și CITY GATE din Ploieşti, birouri notariale şi cabinete de avocatură, punând în executare şi un număr de 8 mandate de aducere, se arată într-un comunicat remis presei de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploiești, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploiești, au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro).

În concret, dezvoltatorul imobiliar încheia promisiuni de vânzare-cumpărare ale unor apartamente de locuit, urmate de achitarea integrală de către persoanele vătămate a contravalorii acestora şi apoi le înstrăina prin contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică către alte persoane. În continuarea activităţii infracţionale, un avocat din cadrul Baroului Prahova, prin înţelegere cu reprezentanții dezvoltatorului imobiliar, a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul.

Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul și alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice. Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar au fost asociaţi cu avocatul în cadrul edificării Complexului de locuinţe CITY GATE din Ploieşti.

- Reclamă -

În prezent, reprezentanţii dezvoltatorului s-au retras din acest proiect de dezvoltare imobiliară, locul acestora fiind luat de către o altă societate comercială care a devenit asociatul în afaceri al avocatului. Cu privire la faptele descrise mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti efectuează cercetări:

– față de reprezentanții dezvoltatorului imobiliar, după caz, pentru săvârșirea a 15 infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, 2 infracțiuni de înșelăciune în formă simplă, 26 de infracțiuni de complicitate la fals intelectual, 1 infracțiune de complicitate la tentativă de fals intelectual, 15 infracțiuni de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor și 15 infracțiuni de bancrută frauduloasă,

– față de un notar public pentru săvârșirea a 6 infracțiuni de complicitate la înșelăciune în formă continuată, 6 infracțiuni de complicitate la înșelăciune în formă simplă și 15 infracțiuni de fals intelectual, – față de un notar public pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de complicitate la înșelăciune în formă continuată, 4 infracțiuni de complicitate la înșelăciune în formă simplă, 1 infracțiune de complicitate la tentativă la înșelăciune, 9 infracțiuni de fals intelectual și 1 infracțiune de tentativă la fals intelectual, – față de un notar public pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de complicitate la înșelăciune și 2 infracțiuni de fals intelectual,

– față de avocat pentru săvârșirea a 15 infracțiuni de complicitate la înșelăciune în formă continuată, 2 infracțiuni de complicitate la înșelăciune în formă simplă, 15 infracțiuni de complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor și 15 infracțiuni de bancrută frauduloasă,

– față de alte persoane pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de complicitate la înșelăciune, complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor si bancrută frauduloasă, reținându-se în sarcina acestora că, prin faptele lor au ajutat dezvoltatorul imobiliar să își diminueze patrimoniul pentru a justifica declanșarea procedurii falimentului, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-și recupera prejudiciul.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ploieșteancă agresată sexual în scara blocului de un necunoscut

O ploieșteancă a reclamat la Poliție faptul că a fost agresată sexual în scara blocului de un bărbat necunoscut.Femeia...
Sari la conținut