fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Directorul Silviu Crângașu confirmă: lucrare cu dedicație pentru Paulus SRL

Citește Și

- Reclamă -

Noi documente intrate în posesia reporterilor ziarului Incomod arată cum directorul Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Silviu Crângașu, a reziliat un contract de mentenanță a sistemelor de climatizare de la stadionul Ilie Oană pentru a-i face loc societății SC Paulus SRL, cea mai nouă “favorită” din Ploiești în ceea ce privește contractele pe bani publici.

Încă de ieri, reporterii noștri v-au arătat cum firma Paulus SRL, unde printre acționari și administratori se numără și Lucian Nedelcu, nașul de cununie al primarului Adrian Dobre, a fost abonată la contracte pe bani publici în județ sub mai multe administrații și cum în prezent intră și pe “piața de la CSM”, cu girul noului director impus tot de Adrian Dobre, Silviu Crângașu.

- Reclamă -

Deși directorul Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Silviu Crângașu, a declarat ieri pentru ziarul Incomod că a reziliat contractul cu SC Evoclima Sistem SRL în vederea renegocierii, se dovedește acum că acest lucru nu este adevărat. Pe lângă faptul că în administrația publică nu s-a mai auzit de așa ceva, de reziliere în vederea renegocierii, documentele dovedesc că motivul invocat a fost în realitate altul.

Pe 16 noiembrie, CSM a informat societatea Evoclima Sistem SRL că începând cu data de 10 noiembrie vor fi reziliate contractele avute: „având în vedere faptul că în momentul de față conturile instituției sunt poprite de către ANAF. (…) Prezenta reziliere operează având în vedere că instituția noastră nu își poate îndeplini obligațiile asumate prin contractele de servicii sus menționate, pentru evitarea eventualelor litigii financiare între părți”, se arată în document.

De menționat este că deși CSM stipulează că nu-și putea îndeplini obligațiile către Evoclima Sistem SRL, nu aplică același „tratament” și pentru sociatatea Paulus SRL, al cărei contract rămâne în vigoare până la 31 decembrie fără a fi reziliat din cauza conturilor blocate.

- Reclamă -

Mai mult decât atât, sursele din CSM spun că motivul invocat în reziliere a fost doar un pretext, întrucât la acea dată conducerea deja știa că ANAF urmează să ridice poprirea de pe conturi. Potrivit surselor din cadrul clubului, la jumătatea lunii octombrie ANAF a solicitat CSM o evaluare a bunurilor deținute tocmai în vederea deblocării conturilor, lucru care s-a întâmplat la începutul lunii noiembrie.

Deși fuseseră informați de reziliere, reprezentanții Evoclima Sistem SRL au continuat să presteze servicii până la data încetării contractului, 10 noiembrie. Astfel, în intervalul respectiv, mai exact pe data de 30 octombrie, SC Evoclima Sistem SRL a trimis către Clubul Sportiv Municipal Ploiești un formular de sesizare prin care le aduce la cunoștință că pompa respectivă trebuie înlocuită.

Deși conducerea CSM știa încă de pe data de 30 că pompa trebuie schimbată, nu a făcut acest lucru cât timp Evoclima încă mai avea contract. De abia pe data de 10 noiembrie, cu o zi înaintea meciului invocat de directorul Crângașu pentru a explica „urgența” și fix data la care fusese reziliat contractul cu societatea, CSM „își amintește” că pompa trebuia schimbată. Momentul nu putea fi ales mai bine de atât, iar în schemă vine SC Paulus SRL care realizează lucrarea în regim de urgență.

În paralel, cu o zi înainte de încetarea contractului, pe 9 noiembrie, CSM cere o ofertă de la Evoclima pentru pompa respectivă. Potrivit unui reprezentant al firmei Evoclima, contactat de reporterii ziarului Incomod, acesta a fost sunat de reprezentanții CSM care i-au cerut o ofertă pentru o pompă cât mai bună, indiferent de preț, iar reprezentanții firmei au transmis oferta pentru cel mai calitativ model, la prețul de importator, la care se adaugă 10% adaos. Astfel, Evoclima a răspuns și a dat o ofertă pentru suma de 710 euro, fără TVA.

- Reclamă -

A doua zi, pe data de 10 noiembrie, potrivit documentelor postate de CSM pe site, clubul a înaintat o comandă către SC Paulus SRL pentru „o verificare/reparare la sistemul de preparare apă caldă/termie (AGENT TERMIC) și repararea pompei de circulație agent termic TIP MOCCMI RCL. 40-120”.

Deși CSM dă comandă către Paulus să repare pompa, aceștia vin în aceeași zi și o schimbă. În factura postată de CSM pe site este stipulat că societatea Paulus a facturat suma de 2.439,50 lei pentru următoarele servicii:

-demontare pompă de circulație

-montare sistem de etanșare pompă

-montare pompă model nou (cu convertizor de frecvență)

-conectare la instalația electrică

-reglare pompă

-probe funcționale

-instruire personal

Așadar, suma pe care directorul Crângașu spunea că CSM a plătit-o pentru pompă, a fost în realitate achitată doar pentru manoperă. Cât a costat pompa în sine, rămâne un mister la care directorul CSM Silviu Crângașu refuză să răspundă, deși reporterii ziarului Incomod i-au solicitat acest lucru în mod repetat.

În punctul de vedere emis, CSM Ploiești spune că:

“În urma solicitării CSM Ploiești, s-a primit din partea Evo Clima Sistem SRL, în data de 9 noiembrie 2017, o ofertă de remediere a deficienţei în valoare de 710 euro (pompa) + 80 de euro (manopera), fără TVA. Solicitarea s-a făcut în baza faptului că Evo Clima Sistem SRL este firma care a asigurat mentenanţa şi a efectuat ultima revizie a echipamentelor de specialitate de la Stadionul „Ilie Oană”;

Pe data de 10 noiembrie 2017, în baza Contractului de servicii nr. 91/20.05.2016, la care există un Act adiţional de prelungire până pe data de 31.12.2017, s-a solicitat şi SC Paulus SRL să efectueze o verificare a sistemului termic de la Stadionul „Ilie Oană”, în urma căreia, în aceeaşi zi, s-a primit Procesul verbal de revizie tehnică; fiind vorba despre o urgenţă, pe 11 noiembrie fiind programat meciul Petrolul Ploieşti – Astra 2, la care era obligatoriu să funcţioneze centrala termică, SC Paulus SRL a efectuat reparaţia necesară în seara aceleiaşi zile de 10 noiembrie 2017, emiţând factura nr. 20179083, din 14 noiembrie 2017, în valoare de 2439.50 lei, cu TVA.”

Numai că răspunsul CSM, așa cum arătam și mai sus, este incomplet. După ce reporterii Incomod au insistat ca domnul Crângașu să facă lumină în acest caz, directorul l-a contactat pe unul din reporterii ziarului nostru spunând, foarte nervos, că nu știe detalii despre pompa pe care a montat-o Paulus și explicând că a cerut ofertă de la Evoclima, apoi a sunat la Paulus să execute lucrarea.

Mai mult decât atât, din documente reiese că directorul Crângașu a cerut către Evoclima o ofertă pentru o pompă nouă, iar aceștia au răspuns cu detalii privind modelul și garanția oferită lucrării. În paralel, CSM a cerut de la Paulus o ofertă de reparație, iar societatea din urmă a dat un răspuns vag potrivit căruia lucrările costă 2.050 lei, fără niciun fel de detaliu cu privire la calitatea pompei, modelul acesteia sau garanție a lucrării, de unde puteam trage concluzia că singurul criteriu aplicat în atribuirea lucrării a fost “să fie de la Paulus”.

“Evoclima nu avea pompă pe stoc la momentul ăla. Nu era pe stoc. Au trimis o ofertă că pot face reparația, dar pompa respectivă nu există pe stoc. D-aia s-a apelat la Paulus, că nu eram nebun să mă duc la Paulus sau la unul altul. Nu am o hârtie. Tocmai d-aia am dat telefon peste tot și am văzut că am un contract cu ăștia. Cu cine mai pot lua legătura? Cu Paulus, am luat legătura cu Paulus și Paulus a zis că încearcă să-mi aducă. Domne, dacă îmi aduci, fă-mi oferta, fă-mi lucrarea, că eu am meci sâmbătă. Care e problema? Nu le fac eu ofertele, politica de firmă nu le-o fac eu. Țineți cont că această pompă este plătită din sponsorizare. La revedere!”, a explicat Silviu Crângașu.

Ca și concluzie, joi 16 noiembrie 2017 directorul CSM a motivat decizia prin care a contractat serviciile SC Paulus ”ofertă preț mai mic pentru pompa de la stadion”, repetând obsesiv: altă întrebare. Vineri, 17 noiembrie 2017, a recunoscut că nu are o ofertă pentru pompa respectivă de la SC Paulus și că i-a sunat să facă lucrarea pentru că are meci. Întrebat fiind de ce nu a solicitat alte oferte în acest sens a mai oferit o informație: pompa este plătită din sponsorizare. Redacția noastră a trimis o solicitare CSM în baza Legii 544 pentru a intra în posesia documentelor de sponsorizare urmând să publicăm răspunsul în momentul în care îl vom primi.

După ce Silviu Crângașu a declarat că Evoclima Sistem SRL nu avea pompa pe stoc, reporterii noștri au luat legătura cu un reprezentant al firmei care spune că nu au fost întrebați de cei de la CSM dacă au sau nu produsul pe stoc și că, mai mult decât atât, așa cum arătam mai sus, încă de pe data de 30 octombrie Evoclima Sistem SRL a informat CSM că acea pompă trebuie să fie schimbată.

N.R.: Până la ora publicării acestui material, primarul Adrian Dobre nu a emis un punct de vedere, deși a fost contactat în acest sens, dar nu a răspuns la telefon. Dacă va reveni cu un punct de vedere, îl vom publica pe site.

Vezi mai jos documentele la care facem referire în textul de mai sus:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut