fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Dosar penal la numai 16 ani pentru un tânăr din Prahova

Citește Și

- Reclamă -

Adolescent de 16 ani cercetat de polițiștii câmpineni pentru spargerea unei societăți comerciale si pentru furt în scop de folosinţă şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere

Poliștii câmpineni de investigații criminale au fost sesizați privind un furt comis din incinta unei societăți comerciale.

- Reclamă -

În urma investigațiilor efectuate, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un adolescent de 16 ani, din localitate, pe care l-au și depistat pe raza municipiului.

Având în vedere faptul că aceeași persoană mai era cercetată într-un alt dosar penal aflat în lucru, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere (constând în aceea că, la data de 03.10.2016, pe timp de noapte şi, folosind chei potrivite, ar fi sustras un autoturism pe care l-ar fi condus pe D.N.1 fără a deţine permis de conducere, tamponând alt autoturism parcat pe marginea părţii carosabile), s-a dispus reunirea dosarelor în cauză.

De asemenea, s-a dispus și reţinerea bănuitului pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

- Reclamă -

Sursa: IPJ Prahova

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Se agravează situația de la Slănic. Peste 40 de persoane au fost evacuate: „S-a constatat accentuarea tasării terenului”

42 de persoane au fost evacuate din locuințe din cauza surpării unei străzi din centrul orașului prahovean Slănic. Specialiștii...
Sari la conținut