fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Festivalul “Ploiești, Târg Domnesc” se va desfășura în weekend, pe Bulevardul Castanilor

Citește Și

- Reclamă -
Cea de-a III-a ediție a festivalului “Ploiești, Târg Domnesc” va avea loc în zilele de 15, 16 și 17 iulie.

Festivalul se va deschide cu o paradă medievală, vineri, 15 iulie 2022, la ora 17.00, punctul de plecare fiind Centrul Civic spre Bulevardul Independenței. Ulterior, în intervalul orar 18.00 – 18.30, pot fi admirate dansuri medievale susținute de Asociația Paladinii de Terra Medieş.

Între orele 19-19.30, va avea loc un moment de reconstrucție istorică, oferit de Grupul Terra Ultrasilvana, care va prezenta o serie de demonstrații, interactive cu publicul, de tir cu arcul și tehnici de duel, executate după maeștrii medievali Liechtenauer, Dobringer și Mayer.

- Reclamă -
De asemenea, în fața Monumentului Vânătorilor de la Gara de Sud va fi amenajată o scenă, pe care vor urca mai multe trupe de muzică medievală și tradițională, vocal-instrumentală, care vor readuce în atenția publicului bucuria și frumusețea muzicală de odinioară.

Astfel, de la ora 19.00, prima seară medievală pe scena festivalului va fi deschisă de artiștii trupei TRUVERII.

Aceștia vor fi urmați, de la ora 20.00, de CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA, formație de muzică medievală și renascentistă, recunoscută la nivel național și european, care vor reînvia la Ploiești sunetul tobelor meșteșugite, purtând ascultătorii pe tărâmuri încărcate de istorie.

Seara va continua, de la ora 21.00, cu un concert medieval-simfonic de calitate, susținut de către grupul LUPUS DACUS, format din muzicieni profesioniști, care vor cânta la o serie de instrumente speciale și autentice și vor insufla frumusețea spiritului medieval printre cei prezenți.

- Reclamă -

În final, trupa FĂRĂ ZAHĂR va încheia seara, începând cu ora 22.00, iar spectacol va include mai multe genuri muzicale, hip hop, folk sau rock.

Cea de-a doua seară a Festivalului “Ploiești, Târg Domnesc” este dedicată iubitorilor de muzică rock, pe scenă urmând să evolueze bine-cunoscutele formații: CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA (19.00), CELELALTE CUVINTE (ora 20.00), KRYPTON (ora 21.00) și CARGO (22.00).

La ora 23.00, seara se va încheia cu un moment de jonglerie cu foc, oferit de Fire Dream.

Ultima zi a festivalului, duminică – 17 iulie, se va încheia cu două concerte de excepție, care vor aduce pe scena de la Ploiești unele dintre cele mai îndrăgite trupe românești de rock: IRIS & CRISTI MINCULESCU (20.00) și BUCOVINA (ora 21.00).

 În cadrul Festivalului “Ploiești, Târg Domnesc”, pe Bulevardul Castanilor va fi deschis, începând de sâmbătă, 16 iulie, ora 10.00, un târg de produse hand-made – “Târgul Meșteșugarilor”: pielărie tradițională și contemporană, bijuterii din pietre semiprețioase, îmbrăcăminte pictată manual, cosmetice naturale, lavandă și produse din lavandă, textile lucrate în serii limitate, decorațiuni, artizanat, jucării din materiale textile, etc.
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut