O asociere de firme condusă de Frasinul SRL, o firmă din județul Bistrița-Năsăud patronată de Traian Larionesi, a început lucrările la centura Comarnic, un proiect de numai 6 kilometri finanțat cu fonduri europene în valoare de aproape 48 de milioane de euro.
Aceasta în condițiile în care omul de afaceri și firma Frasinul sunt judecați pentru fraudă cu fonduri europene legată de un caz mai vechi din 2014-2015. De precizat că legea achizițiilor publice nu interzice participarea la licitații a firmelor sau oamenilor de afaceri inculpați.
Lucrările au început pe 6 noiembrie după ce contractul a fost semnat în mai acest an de către președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.
Cine e firma Frasinul, liderul asocierii
Potrivit documentelor firmei publicate în Monitorul Oficial, asociatul unic al firmei este Traian Larionesi. Administrator este Ionuț-Cristian Larionesi (25 de ani).
Traian Larionesi (foto) este un milionar din Bistrița Năsăud abonat la contracte cu statul. Potrivit SEAP, firma acestuia, Frasinul – în asociere cu alte companii – este implicată în contracte cu statul de peste 350 de milioane de euro, contracte semnate doar în acest an.
Potrivit bilanțurilor fiscale ale firmei publicate pe portalul ministerului de Finanțe, firma Frasinul a avut anul trecut 214 angajați și un profit net de aproape 2 milioane de euro, la o cifră de afaceri netă de peste 50 de milioane de euro.
Trims în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene de aproape un milion de euro
În octombrie anul trecut, firma Frasinul și patronul ei, Traian Larionesi, au fost trimiși în judecată de DNA Cluj pentru fraudă cu fonduri europene de aproape 1 milion de euro.
Afaceristul Traian Larionesi, supranumit ”Fierăstrăul codrilor”, a fost audiat ca martorși în dosarul DNA al fostului șef al IPJ Bistrița, Ovidiu Mureșan, deși procurorii susțineau că i-ar fi dat polițistului un autoturism de teren şi o armă de vânătoare de 17.000 de lei.
Citește mai mult aici: Cine este constructorul centurii Comarnic, proiect finanțat cu fonduri europene: Traian Larionesi, un milionar din Bistrița supranumit ”Fierăstrăul Codrilor”, inculpat pentru fraudă cu fonduri europene
Sursa: g4media.ro