fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

FOTO: Bătaie de joc! Așa arată o stradă din Ploiești după prima ploaie de toamnă

Citește Și

- Reclamă -

Viceprimarul Ploieștiului, Cristian Ganea, a declarat război constructorilor care nu-și respectă sarcinile contractuale. În urma unor verificări efectuate vineri asupra modului în care se desfășoară lucrările de schimbare a rețelei de gaze de pe strada Apelor din Ploiești, edilul a descoperit nenumărate nereguli pe șantier.

”  Este inadmisibil așa ceva și lipsă de respect față de ploieșteni! Constructorii trebuie să înțeleagă că nu-și pot face de cap în Ploiești și că nu accept să lucreze când vor ei și cum vor ei. Astăzi, pe strada Apelor, acolo unde au loc lucrări la rețeaua de gaze, nu am gâsit decât  mizerie, canalizare înfundată, o lucrare nesemnalizată și un șef de șantier dispărut! A venit momentul ca toți constructorii să devinâ responsabili și să îi respecte pe ploieșteni! Am solicitat Poliției Locale să se ia măsurile legale necesare. Totodată, i-am solicitat beneficiarului lucrării, cei de la DistriGaz, să se prezinte luni, la sediul Primăriei Ploiești, pentru a discuta despre modul în care se desfășoară lucrările pe strada Apelor”, ne-a declarat viceprimarul Cristian Ganea.

- Reclamă -

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

  1. Dar de asa zisul „pod peste paraul Dambu”, o rusine a Ploiestiului, de ce nu se zice nimic???? Strada Apelor si acest pod peste Dambu a devenit foarte cirvulat in urma construirii AFI Ploiesti!

Dă-i un răspuns lui ionita popov Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Se agravează situația de la Slănic. Peste 40 de persoane au fost evacuate: „S-a constatat accentuarea tasării terenului”

42 de persoane au fost evacuate din locuințe din cauza surpării unei străzi din centrul orașului prahovean Slănic. Specialiștii...
Sari la conținut