Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat motivarea deciziei de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru instigare la abuz, în dosarul angajărilor de la DGASPC Teleorman, anunţă Antena 3.

Liviu Dragnea s-a folosit de influență și putere în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

 „Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că în cauză din coroborarea probelor administrate rezultă faptul că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost cel care, cu intenție, folosindu-se de influență, autoritatea și puterea conferită de funcțiile deținute – președinte atât al organizației județene a P.S.D. Teleorman, cât și al Consiliului Județean Teleorman – a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu”.

„În reușita demersului său infracțional, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu s-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care-l avea față de inculpata Alesu Floarea”, se mai arată în motivare.

Instanţa supremă a pronunţat, pe 21 iunie, soluţia în dosarul DGASPC în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de fapte de corupţie alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana. Deciziile nu sunt definitive.

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedepasa cu suspendare, de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului.

Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual.

Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare.

Magistraţii instanţei supreme au constatat încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, şi plata unei amenzi de 1.000 de lei.

stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here