Imaginile neoficiale, filmate de amatori ar putea ajunge probe în dosarele poliției.
Este una dintre propunerile făcute de șefii din Ministerul de Interne pentru modificarea legislației, care să descurajeze comportamentele ilegale în trafic, inclusiv conducerea sub influența drogurilor și a alcoolului.
Polițiștii se tem însă că vor fi sufocați de înregistrări, în condițiile în care personalul și dotările tehnice sunt insuficiente.
Actuala lege prevede că o faptă contravențională se sancționează dacă este constatată direct de polițist sau se obțin probe prin mijloace omologate.
Surse judiciare susțin că procesele verbale în cazuri de pagube materiale ar fi lovite de nulitate în instanță dacă nu sunt întrunite condițiile din lege.
Bogdan Despescu, secretar de stat, MAI: Vrem să utilizăm dispozitivele cetățenilor montate în auto, bineînțeles atât cele deținute de persoane fizice cât și cele deținute de administrații publice vor fi folosite pentru aplicarea pentru anumite genuri de fapte, cu grad de pericol ridicat.
Și acum cetățenii trimit numeroase filmări la poliție. După vizionare, fiecare petiționar trebuie să primească răspuns. În lipsa unui număr suficient de polițiști, după intrarea în vigoare a reglementării propuse avalanșa de filmări ar putea avea un efect negativ, atrag atenția sindicaliștii.
SURSA: Stirile TVR