fbpx
duminică, aprilie 28, 2024
spot_img

Încă un corupt anchetat de DNA Ploiești petrece Crăciunul în arest

Citește Și

- Reclamă -

Avocata Crina Elena Ionita din Baroul Dâmbovița, reținută, în data de 19 noiembrie 2015, de procurorii DNA rămâne în arest a decis, astăzi, Curtea de Apel Ploiești. Decizia nu este una definitivă, astfel că avocata poate solicita la Înalta Curte de Casație și Justiție o măsură preventivă mai blândă, dar este puțin probabil că dosarul să primească un termen înainte de Crăciun.

Reamintim că Ioniță a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Ploiești, în stare de arest preventiv, sub acuzația de trafic de influență. Avocata, care este membru în baroul Dâmbovița, este acuzată că ar fi cerut bani în schimbul unor promisiuni că va interveni în instanță în favoarea denunțătorului. Potrivit DNA, avocata ar fi primit, în două rânduri, câte 2.500 de euro. De asemenea, procurorii acuză că la 11 noiembrie 2015, aceasta ar mai fi cerut 5.000 de euro. În schimbul banilor, DNA susține că avocata Crina Elena Ioniță ar fi promis ca va interveni pe lângă un judecător de la Tribunalul Dâmbovița, astfel încât acesta să pronunțe o soluție favorabilă denunțătorului.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut