Intervenție de urgență a echipajelor ISU Prahova în centrul municipiului Ploiești, unde în incinta unei sucursale CEC Bank a fost anunțat un incendiu. Angajații și clienții care se aflau în interior au fost evacuați. Încăperile sunt inundate cu fum, anunță ISU Prahova.
”În urma cu puțin timp fost anunțați prin apel la 112 privind producerea unui incendiu la sucursala CEC BANK din municipiul Ploiești, Piața Victoriei. În cel mai scurt timp la locul indicat s-au deplasat pompierii militari cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare si un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor, încăperea sucursalei era inundată cu fum, iar persoanele aflate în interior s-au autoevacuat.
După efectuarea recunoașterii, s-a constatat faptul că fumul a fost degajat de la nivelul unui aparat de aer condiționat. Nu sunt probleme deosebite. Se acționează pentru aerisirea încăperii”, potrivit ISU Prahova.
Știre în curs de actualizare