fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

A început expertiza tehnică la noua staţie de epurare a Ploieştiului

Citește Și

- Reclamă -
Primăria Ploieşti a dat ordinul de începere a unei expertize tehnice derulate la noua staţie de epurare şi care ar urma să determine ce s-a făcut până acum în cadrul proiectului, cât de bine s-a conservat şi ce mai rămâne de făcut pentru finalizare, în condiţiile în care lucrările sunt sistate de ani de zile, iar administraţia e în litigiu cu executantul.

Expertiza tehnică a început pe 1 februarie, după ce autorităţile şi reprezentanţii firmei executante au ajuns la un acord în acest sens. Conform contractului, aceasta va dura trei luni. În funcţie de rezultatul expertizei, autorităţile vor putea să ştie de câţi bani mai e nevoie pentru finalizarea lucrărilor la noua staţie de epurare. Totodată, ea ar trebui să determine dacă lucrările efectuate înainte de sistare au fost conservate corespunzător, dacă instalaţiile montate atunci sunt sau nu operaţionale şi care este stadiul de execuţie real, în condiţiile în care unele variante îl estimează la 85%, iar altele la 75% sau mai puţin.

„Pe 1 februarie a fost semnat ordinul de începere pentru expertiza tehnică de la noua staţie de epurare. Ne-am dus alături de constructor, care a fost de acord să îi ofere acces expertului. Aceasta va dura trei luni, ceea ce înseamnă că în luna mai ar trebui să primim rezultatele. În funcţie de acestea, ştim ce avem de făcut şi cât ne mai costă ca să finalizăm proiectul”, a declarat directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, Zoia Staicu.

- Reclamă -

În prezent, Primăria Ploieşti şi firma de construcţii care se ocupă de proiect sunt în litigiu. Lucrările au început cu mulţi ani în urmă, însă au fost sistate din cauza lipsei finanţării. Între timp, Primăria a câştigat şi un litigiu cu Ministerul Dezvoltării, reuşind să demonstreze că Ministerul nu şi-a respectat cota de cofinanţare şi primind o despăgubire aferentă. Problema e că, după atâţia ani de blocaje, e greu de spus cât de bine s-au conservat lucrările efectuate şi de câţi bani va mai fi nevoie pentru finalizare.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Ciolacu, născut la Buzău: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Val de critici la adresa premierului după...

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, născut la Buzău, a făcut o gafă de proporții la Timișoara unde a declarat: ”Buzăul nu...
Sari la conținut