Legea educației urmează să fie modificată, iar ministrul de resort, Sorin Cîmpeanu, a declarat că media din gimnaziu nu ar trebui să mai fie luată în calcul pentru admiterea la liceu.
O decizie clară nu a fost luată, însă, în acest sens până la acest moment și există varianta ca media să rămână în formula de admitere dacă testarea standardizată se va dovedi un succes și va putea fi implementată în clasele din România, la nivel general, a explicat Cîmpeanu la Digi 24.
“Atunci când pachetul legislativ va fi în consultare publică, voi urmări cu mare interes acest aspect, dacă e cazul să mai conteze mediile din gimnaziu pentru repartiția în liceu. (…)
În mod evident, până acum există un factor subiectiv. În lipsa unei evaluări standardizate, notele și-au pierdut foarte mult din relevanță. Dacă și-au pierdut foarte mult din relevanță, să le mai și premiem, luându-le în calcul la examene din momente importante pentru copii nu cred că este fair. Dar, dacă se dovedește că aceste evaluări standardizate au succes, dacă se dovedește că într-adevăr putem fi eficienți în dorința noastră de relevanță a acestor note, nu exclud nici posibilitatea de a fi luate în considerare.”, a declarat ministru Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.