fbpx
sâmbătă, aprilie 27, 2024
spot_img

Ministrul Justiţiei ameninţă opoziţia cu dosare penale. Răspunsul liderilor PNL

Citește Și

- Reclamă -

cazanciuc - Ziarul INCOMODReacţie fără precedent a unui ministru al Justiţiei. Robert Cazanciuc a ameninţat opoziţia cu dosare penale, dacă va mai încerca să organizeze manifestări politice ilegale. Avertismentul a fost transmis printr-un comunicat de partid, la doar trei minute după ce premierul Victor Ponta anunţase că îi va reclama procurorului general pe liderii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.

Victor Ponta: „Fac un apel la ultimul dram de minte din partea domnului Blaga si doamnei Gorghiu să înţeleagă că nu poţi să dai foc unei ţări şi că ne vom adresa procurorului general al României cu o sesizare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 397 din Codul Penal şi dacă procurorul general îi declară suspecţi şi îi cercetează să vedem atunci dacă le mai place să facă politica din justiţie”.

- Reclamă -

La doar câteva minute de la aceste declaraţii, Robert Cazanciuc a şi ieşit cu un mesaj pe care şi-l asumă ca ministru al Justiţiei, însă îl trimite prin biroul de presă al PSD:

„Ca ministru al Justiţiei mi se pare inadmisibil şi contrar practicilor democratice constituţionale ca PNL să folosească un act de procedură al unui procuror pentru a cere demiterea unui guvern legitim şi a crea instabilitate politică majoră. Este împotriva tuturor angajamentelor asumate de România ca PNL să folosească justiţia pentru a-şi rezolva incapacitatea de a convinge populaţia şi membrii Parlamentului cu un program politic solid. Atrag atenţia liderilor PNL că organizarea de manifestări politice ilegale în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage raspunderea penală”, a avertizat ministrul Justiţiei.

Membrii opoziţiei nu se lasă impresionaţi de ameninţări, chiar dacă ele vin de la primul om din justiţie.

- Reclamă -

Vasile Blaga, co-preşedintele PNL: „Plângeri penale pentru ce? Nu am organizat niciodată mitinguri ilegale, nici în campanie, chiar niciodată, şi acum vom cere Primăriei Generale autorizaţie pentru ziua în care vom avea moţiunea, am fost ministru de Interne, nu îmi permit să încalc legea”.

Alina Gorghiu, co-preşedintele PNL: „Nu mă sperie în niciun fel ameninţările lui Ponta. Ţin să-i spun că nici alţii, de-a lungul timpului, din 80 până azi nu au fost speriaţi nici de mineriade şi contramanifestaţii organizate de PSD. Ăsta este tipicul. PSD, că a fost condus de Iliescu, Năstase sau Ponta, a apelat la ameninţări când cineva vrea să facă protest legitim şi firesc”.

Analiştii cred că reacţia ministrului Justiţiei va tulbura şi mai mult apele.

Cristina Guseth, directorul Fundaţiei Freedom House: „E surprinzătoare intervenţia ministrului Justiţiei. Ar fi trebuit să se ţină departe de aceste lucruri, pentru că e o acţiune a parchetului pe care nu trebuie să o corelezi cu acţiunea politică”.

- Reclamă -

Scandalul în jurul anchetei DNA l-a antrenat şi pe şeful Senatului, care propune o nouă comisie, pentru „evaluarea democraţiei”.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: „Să cream la nivelul parlamentului o comisie specială pentru evaluarea democraţiei, a statului de drept, care este după o serie de criterii unanim acceptate indicele unde ne situăm cu statul de drept”. 

Sursa: www.digi24.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut