Ieri, scotocind Facebook-ul, am dat peste un… soi de gen jurnalistic ce nu credeam că mai există în presa românească. Poate fi folosit ca alocuțiune de deschidere la festivalul internațional al pupatului în fund. Că așa e în politichia asta românească, ăla micul îl pupăcește pe cel mare pe dorsal că poate îi iese și lui de o shaorma cu de toate la colț la PSD. Că de PSD e vorba. Un membru al acestui partid, care la ora actuală e viceprimar cu atribuții de primar, adică Cristian Ganea, și-a serbat ziua de naștere. Asta e, anii trece, cum ar zice poetul. Îi aruncăm și noi un ”La mulți ani!” cu întârziere și ne afundăm în miezul problemei. Ei bine, ce cadou putea să-i dea un fost consilier al primarului, decât o odă pupăcioaso-patrotică publicată pe un site local. Din nefericire omul, după ce și-a luat niște binemeritate atenționări mai puțin elegante pe același Facebook, și-a șters articolul. Numai că nefericirea n-a durat mult, pentru că niște băieți orientați au reușit să facă un print screen la chestia aia așa zis jurnalistică. Și să copieze și textul pe care îl veți citi integral mai jos. Cu comentariile de rigoare.
Chiar de la titlu, cititorii încep să scoată batistele. ” Oamenii buni dăinuiesc veşnic prin iubire”. Undeva pe fundal două viori bagă ceva trist.
Și începe omul nostru să scrie, pardon, să pupe. ” Avem un sens şi viaţa ni se scurge intr-o constantă, precum cursul acelor de ceasornic. Simţim in piept inima bătând precum orologiul şi ne întrebăm uneori: Până când? De la prima gură de aer respirat cu poftă în plămânii fragezi de prunc şi până la suflarea cea de pe urmă. când poveştile vieţilor noastre iau sfârşit, pe tot acest parcurs complicat, marcăm diferite momente.”. Ok, acum că personajul a descoperit apa caldă și roata de rezervă, ne întristăm și mai rău. Deci viața trece, inima bate în pieptul de aramă, poveștile iau sfârșit. Până când? Stați că mai e, de abia încălzim motoarele.
”Ne trăim clipele, fericindu-ne bucuriile, ne plângem tristeţile, avem împliniri, realizări, eşecuri, pierderi şi dezamăgiri. Toate împletite în ceea ce ne reprezintă şi ne marchează existenţa.”. Io când v-am zis că e cu lacrimi… Deja un sfert din cititori își simt ochii umezi ca a mamei lui Bambi, iar vreo trei își șterg nasul. Lacrimile apar în colțul ochilor care clipesc neînțelegând nimic.
De undeva, de lângă viori, se aude languros un pian cu coadă. Notele curg precum anii tinereții. Și-acum apare în scenă el, omul. De fapt oamenii, că sunt mai mulți pentru moment. Dar se vor transforma până spre final într-unul singur.” Sunt oameni care îşi lasă amprenta asupra noastră şi alături de care luptăm pentru idealuri şi scopuri comune. Interacţionăm cu persoane care ne călăuzesc paşii, ne ghidează drumul şi alături de care reuşim să depăşim momentele în care visele se năruie, speranţele dispar, iar jocul vieţii pare să ia o nouă întorsătură.”. Jocul vieții… Greu joc. Greu și cu scrisul ăsta, nu e pentru oricine. Dovada: ” Buchet cu flori de câmp ne este viaţa. Buchet care îşi adaugă de la sine câte o floare, precum într-un pastel, cromatica fund dată de momentele diverse ale fiecărei zile. A cugeta o clipă este păcat. Timpul este ireversibil şi nu socotim că în marea învolburată a vieţii din timpul celor mai frumoşi ani ai tinereţii, suntem precum în vânt petale străvezii. Când în valurile tulburi. învăluiţi de curaj nebunesc ne avântăm şi suntem pe cale să ne înecăm, călăuzitori ai paşilor noştri ne întind colacul de salvare. Necondiţionat şi pios să ne plecăm în faţa celor care fără de tăgadă ne-au fost şi ne sunt alături indiferent de împrejurare.”. Deja persoanele mai vârstnice și mai pioase plâng de sar maieurile de pe ele. Curg atâtea lacrimi că încep să crească și cotele Dunării. Buziaș, statione. Viața ne este un buchet de flori de câmp. Iar dacă oda asta ar fi o floare, ce floare ar fi ea? Ați ghicit: păpădie. Denumită popular și… Exact.
În surdină un tenor cântă ”O sole mio”. Din tavan cad petale de trandafiri, iar persoanele cu adevărat sensibile simt un leșin cum le amușină. Finalul o să vă lase în lacrimi ca la finalul de la Titanic. ”Pentru anii de muncă asiduă. încununaţi cu vastă experienţă din care împărtăşindu-mi cu drag. mi-aţi acordat parte din timpul dumneavoastră preţios, pentru încredere, pentru sfaturile bune. pentru dojenile părinteşti şi pentru că existaţi, vă mulţumesc! Şi pentru că la şiragul anilor dumneavoastră încă unul astăzi se adaugă, vă urez din suflet la mulţi ani fericiţi, om blând şi bun. domnule primar Cristian Canea”. Acum să sperăm că domnul Ganea e cu adevărat un om blând și bun și nu-i arată autorului (dl. Gabriel Codruț Cojocaru) ușa din dos a partidului. Nu de alta, dar urmează ziua lui Ion Iliescu și e păcat de așa talent să piară în fașă. Că vorba aia: viața e o vază cu flori de câmp care uneori se ofilesc. Și te cuprind tristețurile. Și-atunci, nu trebuie să râzi de cineva? Păi cam da. Așa că, păstrați-l pe Codruț, domnule Ganea. Are și el un rol în lumea asta a publicisticii. Precum o carte proastă pe care o folosești să ții ușa deschisă la intrare când e cald vara.
