fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Palatul Justiției din Ploiești. Povestea unui proiect nefinalizat început acum 20 de ani

Citește Și

- Reclamă -
Ministerul de Jusiție (MJ) se chinuie de mai bine de 20 de ani să finalizeze construcția unei clădiri unde să funcțoneze în condiții decente Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova.

Lucrările la Palatul Justiției din Ploiești au început în anul 1996, dar proiectul este departe de a fi finalizat.

Palatul Justiției de la Ploiești, este al doilea obiectiv ca investiție derulat de MJ după Palatul destinat instanțelor de judecată din București.

- Reclamă -

Lucrările au început în anul 1996, iar proiectul, conform planului ințial, ar fi trebuit finalizat patru ani mai târziu, adică în anul 2000. Aici ar fi trebuit să funcționeze cele mai importante instanțe din Prahova, Judecătoria Ploiești, Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești.

Marele proiect al MJ din Prahova a început însă cu stângul. Au fost întârzieri la alocarea de fonduri, apoi a urmat falimentul constructorului antamat în primă fază pentru ca în cele din urmă șantierul să fie închis până în anul 2010 când lucrările sunt reluate.

Proiectul se poticnește din nou

Noile norme europene legate de circuitul justițiabililor, de traseul pe care trebuie să-l urmeze arestații, spațiile standard destinate sălilor de judecată nu mai corespundeau deloc cu studiul de fezablitate realizat la început, în anul 1996.

- Reclamă -

În anul 2015, ministrul Justiției de atunci, Robert Cazanciuc, anunța că au fost găsite fonduri pentru redeschiderea șantierului la Palatul de Justiție din Ploiești și că în cel mult doi ani, lucrările vor fi finalizate.

Au trecut patru ani de atunci, iar proiectului se află în același stadiu. În prezent, Palatul este finalizat în proporție de doar 60%, structura de rezistență este gata în proporție de 98%, sistemul de fundații și subsolul în procent de 100%, în timp ce din partea de arhitectură au fost făcute lucrări reprezentând 20% din volumul total, conform informațiilor furnizate de Curtea de Apel Ploiești.

În urmă cu doi ani au fost reluate lucrările de execuție în baza proiectului tehnic întocmit de S.C. IPCT S.A. Bucureşti, finanţate prin Acordul de Împrumut nr. 4811 – RO încheiat între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ratificat prin Legea nr.205/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Contractul de execuție a fost încheiat în data de 02.12.2015 de Ministerul Justiției cu S.C. Rotary Construcții S.R.L. București, termenul de execuție a lucrărilor fiind de 18 luni de la data începerii acestora, respectiv 15.01.2016”, conform unui comunicat al Curții de Apel Ploiești.

- Reclamă -

Termenul de finalizare a Palatului de Justiție Prahova a fost modificat pentru 05.12.2019, dar acest obiectiv nu va putea fi atins, dat fiind întârzierile mari ale lucrărilor.

Odată finalizat, Palatul de Justiţie de la Ploiești ar trebui să aibă o suprafaţă de aproape 20.000 de metri pătraţi şi cinci etaje, fiind al doilea din ţară ca mărime după cel din Capitală. Clădirea este proiectată să deservească 2.700 de persoane de zi şi 650.000 pe an.

Tot aici ar urma să fie judecate peste 35.000 de dosare anual. În tot acest timp, Curtea de Apel Ploiești, instanță care deservește trei județe: Prahova, Buzău și Dâmbovița, funcționează din anul 1996 într-un spațiu impropriu, în aripa de Nord din clădirea Palatului Culturii.

Clădirea nu aparține MJ, motiv pentru care Curtea de Apel Ploiești plătește o chirie lunară de 1836 de lei, Consiliului Județean Prahova, la care se adaugă o chirie de 5590 de lei lunar către A&M Arhive Center, unde se află arhiva instituției.

În actualul sediu sunt patru săli de judecată, unde funcționează Secția I Civilă, Secția II Civilă, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal și secția Penală unde activează nu mai puțin de 50 de magistrați.

Din lipsă de spațiu, personalul auxiliar au birouri înghesuite, la demisolul clădirii, iar judecătorii stau și câte patru în încăperi unde abia dacă încape un dulap și o masă. Spațiul este atât de mic încât într-o singură cameră funcționează registratura, biroul relații publice, scanner și dosarul electronic.

 - Ziarul INCOMOD

Pe holurile înguste a fost improvizată o arhivă (dulapuri metalice) unde sunt ținute dosarele aflate încă în stare de judecată, iar deplasarea grefierilor și a judecătorilor devine uneori imposibilă.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Exclusiv – Ludmila Sfârloagă, o apropiată a lui Mircea Cosma, candidează pe listele AUR la CJ Prahova

Mai sunt doua trei zile până la încheierea procesului de înregistrare a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie....
Sari la conținut