fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Polițiști de frontieră, stropiți cu benzină de mai mulți contrabandiști. Au încercat să le dea foc

Citește Și

- Reclamă -

Atac violent asupra unor poliţişti de frontieră din Maramureş. Ei au fost stropiţi cu benzină de mai mulţi contrabandişti, care au încercat apoi să le dea foc.

În urma incidentelor, doi bărbați care au agresat oamenii legii au fost reţinuţi.

Citește și: O doctoriță din Galați s-a sinucis într-un hotel

- Reclamă -

„În data de 31 ianuarie, în jurul orei 00.00, o patrulă mobilă din cadrul Sectorului P.F. Poienile de Sub Munte, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat un autoturism de teren care a evitat echipajul polițiștilor de frontieră, şoferul întorcând brusc şi deplasându-se în mare viteză spre localitatea Repedea, jud. Maramureș.

Autoturismul în cauză a fost ajuns şi blocat de autospeciala Poliţiei de Frontieră, moment în care un polițist de frontieră s-a deplasat la mașină în vederea legitimării persoanelor. Ajuns lângă mașină, poliţistul de frontiera a fost lovit de conducătorul auto şi a căzut, timp în care celelalte persoane aflate în autoturism au coborât şi i-au aplicat mai multe lovituri. Deşi colegul de echipaj a intervenit imediat, şi acesta a fost lovit de celelalte persoane.

Citește și: Mașină neînmatriculată, pe străzile din Ploiești cu numere de Spania. Ce au pățit proprietarul și șoferul

- Reclamă -

Unul dintre agresori a aruncat pe polițistul de frontieră și pe autospecială un lichid cu miros de benzină, amenințând că îi va incendia, iar conducătorul autoturismului suspect l-a amenințat pe poliţistul căzut cu un topor.

Imediat, lucrătorii noştri au solicitat sprijinul unei echipe de intervenție iar cei doi polițiști agresaţi s-au deplasat, pentru acordarea de îngrijiri medicale, la Unitatea de Primiri Urgențe din Localitatea Poienile de Sub Munte. În urma investigațiilor medicale, unul dintre polițiști a fost transportat la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus pentru îngrijiri de specialitate. Aici s-a constatat că acesta prezintă un traumatism cranio-cerebral, contuzii la nivelul feței, traumatisme ale umărului stâng și ale mâinii drepte, precum și o arsură chimică facială și intoxicație cu vapori de benzină”, potrivit unui comunicat al Poliţiei de frontieră.

Citește și: Percheziții în patru județe! Este vizată o firmă de pază!

Echipa operativă din cadrul Sectorului Politiei de Frontieră împreună cu un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina au ajuns la fața locului, moment în care, în zonă s-au adunat aproximativ 30 de persoane, majoritatea cunoscute cu preocupări în sfera criminalității transfrontaliere, care au devenit recalcitrante, iar una dintre ele a spart oglinda autospecialei Poliției de Frontieră folosind un obiect contondent.

- Reclamă -

În urma incidentelor, doi bărbați care au agresat oamenii legii au fost reţinuţi, iar celelalte persoane prezente au devenit agresive şi au încercat să faciliteze fuga celor doi, polițiștii de frontieră fiind nevoiţi să tragă patru focuri de avertisment în plan vertical.

Citește și: Mașinile accidentate grav rămân automat fără ITP

Cele două persoane reţinute urmează să fie prezentate procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

sursa: rtv.net
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Motociclist rănit într-un accident în apropiere de Ploiești

Un motociclist a fost rănit într-un accident rutier produs pe DN 1B, la Blejoi, a anunțat Poliția Prahova.Potrivit sursei...
Sari la conținut