fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Presupusul criminal de la Săcele, arestat pentru 30 de zile

Citește Și

- Reclamă -

Bărbatul de 24 de ani reţinut pentru săvârşirea crimei din casa scării unui bloc din municipiul Săcele a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile din partea unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Braşov, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Tribunalul Braşov, din probele administrate a rezultat că, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, în jurul orei 24,00, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, tânărul a intrat într-un bloc din municipiul Săcele, unde a agresat o femeie, în vârstă de 65 ani, care dormea în casa scării într-un aşternut improvizat. Aceasta a decedat în urma violenţelor.

- Reclamă -

Inculpatul nu a declarat nimic în cursul urmăririi penale şi nici în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi nu a formulat contestaţie, precizează sursa citată.

Femeia de 65 de ani a fost găsită moartă duminică la parterul blocului.

Iniţial, după primele cercetări, a fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă, însă, după efectuarea autopsiei, poliţiştii au schimbat încadrarea faptei în omor, constatându-se că decesul s-a produs din cauze violente, potrivit Agerpres.

- Reclamă -

Tânărul de 24 de ani, bănuit că ar fi autorul crimei, a fost reţinut marţi pentru 24 de ore.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Bărbat lovit de mașină în Ploiești

Un bărbat a fost lovit de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești.Accidentul s-a produs în...
Sari la conținut