Administrația locală pregătește un proiect european estimat la 16 milioane de lei pentru construirea unui nou corp de clădire, în regim P+2, la Școala Gimnazială „I.A. Bassarabescu” din Ploiești.
Școala „Bassarabescu”, situată în cartierul 9 Mai, este una dintre cele mai aglomerate din Ploiești, în contextul dezvoltării imobiliare înregistrate în cartier în ultimul deceniu.
Pentru a face față cererilor, Primăria Ploiești vrea să construiască un nou corp de clădire, în spatele celui actual, în vecinătatea sălii de sport, pe o suprafață de 660 de metri pătrați și cu un regim de înălțime cu parter și două etaje.
Proiectul este estimat la 15,9 milioane de lei cu tot cu TVA, echivalentul a 3,2 milioane de euro, iar autoritățile vor să atragă o finanțare europeană nerambursabilă, prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027.
Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale „I.A. Bassarabescu” intră pe 29 ianuarie în dezbaterea Consiliului Local Ploiești.
În vecinătatea școlii se lucrează deja și pentru construirea unei creșe.