fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Programul trenurilor CFR în mini vacanța de 1 Mai și Paște

Citește Și

- Reclamă -

CFR a anunțat că trenurile vor avea un program special în mini vacanța de 1 Mai și Paște.

Prin urmare, în perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj Napoca, Brașov.”, a anunțat CFR într-un comunicat de presă.

De asemenea, și călătorii din alte regiuni au la dispoziție o serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur.

- Reclamă -

În zilele cu trafic crescut din această minivacanță, CFR Călători pune la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil.

Biletele pot fi cumpărate anticipat online, pe site-ul CFR, din aplicația instituției, de la automatele de vânzare bilete din stații sau direct de la casele de bilete din stații, agenții de voiaj CFR sau de la distribuitorii autorizați agenții de turism.

Pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% la cumpărarea cu anticipație sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiează de 90% reducere la călătoria cu vagoane clasa a 2-a.

- Reclamă -

Informații despre circulația trenurilor:

•         la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).

•         la numerele de telefon din stațiile CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

•         în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

•         pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

- Reclamă -

•         pe site-ul  www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.

•         de la personalul nostru din staţii.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

BEC a stabilit ordinea partidelor pe buletinul de vot. Cum arată acesta – FOTO

Biroul Electoral Central a stabilit, prin tragere la sorţi, numărul de ordine de pe buletinele de vot a partidelor...
Sari la conținut