fbpx
luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Trei minori au străbătut țara cu o mașină furată

Citește Și

- Reclamă -

Trei minori au furat o mașină, apoi au străbătut țara de la un cap la altul, până i-a prins Poliția.

Cei trei minori sunt din județul Bacău, de unde au plecat cu o mașină furată și au ajuns până la Nădlac, în județul Arad, la granița de vest a țării.

Autoturismul era condus de un tânăr de 15 ani, mașina fiind furată pe data de 7 aprilie.

- Reclamă -

Polițiștii orașului Nădlac (Arad) au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. Așa au observat mașina care și-a schimbat direcția de deplasare la vederea polițiștilor, iar oamenii legii au pornit în urmărirea acesteia. Autoturismul a fost apoi găsit într-o parcare din apropiere, iar cei trei băieți au fost prinși în localitate ulterior.

Din cercetări, s-a stabilit că autoturismul ar fi fost condus de un minor de 15 ani, din județul Bacău, care călătorea însoțit de alți doi minori, de aceeași vârstă, din același județ. Autoturismul figurează sustras din județul Bacău, din data de 7 aprilie 2024, iar cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Unul dintre cei trei minori figura în bazele de date ca fiind căutat de autorități”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Cei trei minori au fost internați într-un centru al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. În cauză a fost întocmit un dosar penal și se continuă cercetările pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

BEC a stabilit ordinea partidelor pe buletinul de vot. Cum arată acesta – FOTO

Biroul Electoral Central a stabilit, prin tragere la sorţi, numărul de ordine de pe buletinele de vot a partidelor...
Sari la conținut