fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

PSD Prahova anunță plângeri penale împotriva lui Cîțu. Social-democrații contestă modul în care guvernul a împărțit banii

Citește Și

- Reclamă -
PSD Prahova denunță modul în care Guvernul Cîțu a alocat banii din fondul de rezervă către primăriile din țară. În opinia social-democraților, împărțirea s-a făcut în mod discreționar, fără să se țină cont de nevoile localităților, ci de culoarea politică a primarilor acestora. 

PSD Prahova a organizat, vineri, o conferință de presă în care deputații Bogdan Toader (președinte al PSD Prahova), Rodica Paraschiv și primarul comunei Blejoi, Adrian Dumitru, au contestat ceea ce ei au numit „o plată a datoriei lui Cîțu pentru primarii PNL și o nemernicie care va fi combătută în instanță”.

Concret, social-democrații sunt revoltați de faptul că miliardul de lei repartizat, din fondul de rezervă al statului, primăriilor din țară a fost alocat avantajându-i pe primarii PNL.

- Reclamă -

În timp ce localitățile cu primari PSD, cele din mediul rural, au primit câte 50.000 de lei, celor cu primari PNL le-au fost alocate sume și de peste 10 ori mai mari, la aceeași populație, număr de școli și instituții medicale aflate în administrare, susține PSD Prahova.

„Evenimentele petrecute la nivel central impun o astfel de confernță de presă, pentru că guvernul care tocmai a căzut în urma moțiunii de cenzură a luat câteva decizii care nu sunt în concordanță cu realitatea din România.

Avem o așa-zisă rectificare de buget, care a însemnat de fapt o plată a datoriei d-lui Cîțu către primarii PNL.

- Reclamă -

Avem o alocare bugetară din fondul de rezervă, de 1 miliard de lei, aproape numai către primarii PNL, pe criterii subiective.

Există o diferență foarte mare. Avem localități similare, ca populație, ca probleme, număr de școli, instituții sanitare, asistență socială care au fost retribuite de guvern cu câte 50 de mii de lei, dacă primarul este PSD, și cu 500 de mii, 600 de mii sau chiar mai mult – 1 milion de lei în Arges -, dacă primarul e PNL.

Nu se poate să ai o asemenea diferență, la localități cu probleme aproape identice.

Este un gest de afront sau frustrare al premierului interimar Cîțu, de a judeca România și românii astfel.

- Reclamă -

Nemernicia aceasta va fi combătură în instanță. Vom ataca în contencios această decizie a guvernului, vom face și plângeri penale unde este cazul.

Guvernul este al României, nu este al PNL, al primarilor PNL, nu este doar pentru cetățenii care au votat PNL.

Lucrurile nu vor rămâne așa. Când PSD a fost la guvernare, banii au fost împărțiți, în cea mai mare parte, echitabil, pentru o dezvoltare echilibrată. Nu au fost diferențe”, a spus președintele PSD Prahova, Bogdan Toader.

Adrian Dumitru: „Este un afront al guvernului demis la adresa primarilor PSD”

Prezent la conferința de presă, Adrian Dumitru, primarul comunei Blejoi, a vorbit în numele primarilor social-democrați din județ.

„Este un afront pe care guvernul demis l-a făcut la adresa primarilor PSD, concluzie la care am ajuns după ce m-am uitat pe lista cu sumele alocate. Este o împărțire discreționară a banilor către UAT-uri. În luna septembrie, Instituția Pefectului a făcut adrese către UAT-uri (primării – n.r.) prin care solicita transmiterea sumelor necesare pentru o bună funcționare.

În nota de fundamentare, Prahova era cuprinsă cu aproximativ 504 milioane, dar a reușit să obțină puțin peste 34 de milioane.

La tot ceea ce înseamnă primar PSD la nivel național, au pus 50 de mii, fără o analiză minimă a ceea ce solcită aceste UAT-uri, fără a ține cont de necesitățile lor.

Au stabilit sumă fixă pentru localitățile PSD.

Blejoiul nu este o comună o care se uită lung la guvern pentru rectificările bugetare. Dar colegii mei care au nevoie de fonduri pentru a-și finaliza lucrări și a-și acoperi cheltuielile de funcționare sunt dezamăgiți. Înțeleg că sunt prietenii, că sunt anumiți favoriți, dar modul în care au fost alocate aceste fonduri ne lasă un gust amar.

Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă și pe proiectul Anghel Saligny vor face la fel.

Vom mai avea o dezvoltare echilibrată a localităților la nivel național? Vedeți că se dorește împărțirea politică a țării? Că trebuie să fim de o anumită culoare politică?

Cetățenii comunei Ștefești sau Tomșani nu au aceleași nevoi și drepturi ca cetățenii unei comune similare care are un primar PNL?

Poate și în timpul guvernărilor PSD au fost favoriți, dar la rectificări s-a ținut cont de principiul dezvoltării echilibrate la nivel național.

Îmi doresc ca alocările bugetare să nu se mai facă după criterii politice, ci după nevoi”, a declarat Adrian Dumitru.

CITEȘTE și Câți bani vin în Prahova de la Guvern: localitățile care primesc cele mai mari fonduri

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Mașină răsturnată pe DN 1

UPDATEPotrivit ISU Prahova, în accident au fost implicate trei persoane, dintre care una a fost rănită și transportată la...
Sari la conținut