Reporterii ziarului Incomod au petrecut o noapte și o zi în vama Isaccea, județul Tulcea, punctul de legătură între România și Ucraina peste Dunăre. Am pornit la drum luni, 28 februarie 2022, și am ajuns în vamă puțin după miezul nopții, după un drum greu, peste munții Măcinului, care a durat nu mai puțin de șase ore. Nu știam la ce să ne așteptăm odată ajunși acolo, informațiile despre situația refugiaților care traversează Dunărea cu bacul fiind destul de sărace, televiziunile naționale axându-se cu precădere pe frontierele din nordul țării.

În așteptarea bacului cu refugiați

Am ajuns în plin viscol, și eram convinși că vama Isaccea o să fie pustie. Am găsit însă o comunitate de voluntari activă, foarte organizată, cu reguli stricte pe care toți cei implicați le respectau. Altfel nu puteau să facă față valurilor de refugiați care pătrundeau în țară la fiecare trei ore. Fiecare grup de ucraineni era întâmpinat de traducători de limbă rusă sau ucraineană și îndrumat la voluntarii care asigurau transport, cazare, asistență medicală sau hrană. Cei mai mulți dintre voluntari erau studenți din Republica Moldova sau tineri din comunitatea ucraineană care s-au oferit să ajute în primul rând pentru că știau limba refugiaților. Alături de ei au stat încă din prima zi de război tulcenii, oameni simpli care n-au rezistat în casele lor, știind că lângă ei, în frig sunt semeni de-ai lor care au nevoie cu disperare de ajutor.

O mână de oameni, cei mai mulți din Isaccea sau localitățile învecinate au decis să-și schimbe viața peste noapte, renunțând la confortul din casa lor, la vacanțe și concedii și s-au alăturat voluntarilor care în aceste zile oferă sprijin refugiaților care trec Dunărea cu bacul din Ucraina în România.

Voluntarii din Isaccea care așteaptă refugiații care sosesc în România pe timpul nopții

Costi, Tibi, Cătălina, Cristi și Flori sunt doar cinci dintre zecile de tineri care au venit de bunăvoie, pe o vreme câinească, în vama Isaccea din Tulcea, pentru a da o mână de ajutor la împărțirea ajutoarelor venite din întreaga țară special pentru refugiații ”de dincolo”. Asigurau tura de noapte în data de 28/29 februarie, chiar dacă, unii dintre ei, pleceau la serviciu la prima oră a dimineții.

Cătălina, meteorologul care face voluntariat noaptea, iar dimineața merge direct la serviciu, în tură de 20 de ore

Cătălina a venit în vamă încă de sâmbătă din ”compasiune pentru cei de dincolo de Dunăre”și asigura permanența de noapte la corturile cu mâncare și ceai cald. După 12 ore de stat în vânt și frig, Cătălina nu se întorcea acasă, se urca în mașină și mergea direct la serviciu la stația meteo unde avea de dus greul unei alte ture de 20 de ore. Și ea ca și colegii ei mărturisește că dramele copiilor ucraineni au impresionat-o cel mai mult, dar și scepticismul pe care l-a simțit în rândul mamelor alungate de război.

”Am văzut copiii…Plângeau, nu-și găseau locul, le era frig, le era fome, nu aveau pampers, lapte. Lumea este sceptciă atunci când e vorba să primească. Nu se ating de produse”, spune Cătălina.

Odată ce trec Dunărea în România, refugiații aduc cu ei teama că în orice moment li se poate întâmpla ceva și mulți nu realizează că oamenii care îi întâmpină o fac benevol, fără să le solicite ceva în schimb. Când au înțeles de ce femeile ucrainence nu se opreau în dreptul corturilor cu produse alimentare, voluntarii au decis să improvizeze o pancartă pe care au scris cu litere mari, în rusă și română, că totul este gratuit.

Doamna Flori vine de acasă cu oala e cafea caldă

Flori este tot din Isaccea și este cunoscută deja în comunitatea voluntarilor din vamă drept ”doamna cu oala de cafea”. Nu a putut sta nepăsătoare acasă așa că s-a gândit cu ce ar putea ajuta. A luat cel mai mare vas din dulap și s-a pus apă la fiert pentru cafea. Așa, cu oala aceasta albastră în brațe, s-a urcat în mașină și a venit în vamă să le dea oamenilor să bea ceva cald.

Bacul libertății

”O doamnă, cred că era ucraineancă, m-a văzut, a început să plângă în hohote și spunea <<spasiba, spasiba>>. Cred că n-o s uit niciodată femeia aceea cum plângea când m-a văzut cum mă trudeam eu la unu noaptea să aduc cafeaua de acasă, înțelegeți? De aceea nu am putut eu să stau să mă uit la televizor de la căldură. Cred că toată lumea empatizează, dar am vrut să fac ceva, pentru că eram aici”.

În tură cu Flori și Cătălina i-am întâlnit la corturile din vama Isaccea pe Tibi și Costi, ambii ingineri în domeniul petrolului. Tibi se afla în vacanță la Râșnov când a început războiul. A renunțat la distracție și s-a întors acasă să ajute cu ce poate. Vorbise cu localnicii și aflase că în weekend și pe timpul zilei n-ar fi probleme, dar greul este noaptea, când oamenii se retrag acasă, chair dacă bacul face curse continuu și aduce refugiați o dată la două, trei ore. Înfășurat de la brâu în jos într-o pătură, Tibi și-a acceptat cu zâmbetul pe buze porecla de ”bucătarul” și mișună printre corturi ajutând cu ce e nevoie. Așa este și Costi, inginerul de la Transgaz, care a decis să vină în vamă la Isaccea după ce a văzut o fotografie în care era surprins un băiețel ucrainean care târa după el un mic ghiozdan roz.

Costi, localnic din Isaccea, voluntar pe timpul nopții în vamă

Cristi, și el localnic din Isaccea, mărturisește că, s-a alăturat și el voluntarilor mișcat de suferința copiilor care-și adună totul într-o gentuță și, cu păpușa în brațe, trec Dunărea, uneori însoțiți de străini, mințiți că trebuie să plece de acasă pentru că în țara lor ninge și e mult prea frig. Este în vamă deja de câteva nopți și a auzit, la fel ca și ceilalți, exploziile care au devastat Ismail, localitate aflată la doar 15 kilometri depărtare de granița cu România.

Fluxul de refugiați nu se oprește nici pe timpul nopții

Marea lor durere este că, deși în Isaccea sunt munți de produse trimise la Tulcea de oamenii de bine din întreaga țară, acestea nu pot ajunge peste Dunăre, în Ucraina, acolo unde este cu adevărat nevoie de ele. Refugiații așteaptă ”dincolo” și câte cinci zeci de ore că să prindă un loc pe bacul speranței care îi aduce în România. În Ucraina nu sunt voluntari, pentru că toată lumea este la război. Nu e timp de compasiune acolo.

”Am încercat să trimitem cu bacul măcar pături și haine, dar nu s-a putut. Nu are cine să le împartă acolo oamenilor care așteaptă”, mărturisește unul dintre voluntarii români de la Isaccea.

În Tulcea nu este deloc primăvară. Au fost trei zile de cod portocaliu de viscol și ninsori, iar vremea nu se anunță deloc mai blândă în zilele următoare. Este nevoie în continuare de voluntari care să facă de permanență la corturi fie și câteva ore în timpul săptămânii sau noaptea.

Marea debarcare în România a mamelor și copiilor care fug de urgia din Ucraina